Australianul Bert Collins, din Sydney, a aflat recent că suferă de cancer de piele. Bătrânul, în vârstă de 101 ani, veteran de războii, a decis să urmeze un tratament experimental.
„Este un mit că australienii mai în vârstă nu ar trebui să fie luați în considerare pentru tratament, însă noul tratament imonologic este efecicient, cu puține substanțe toxice. Am avut pacienți în vârstă de 80-90 de ani, care au beneficiat de acest tratament”, a afirmat doctorul Alex Menzies.
Potrivit sursei citate, Bert suferea de un melanom în stadiul patru, care i-a afectat fața, creierul, ficatul, oasele și plâmânii. El a reușit să învingă boala, spre uimirea medicilor.
„Am avansat mult privind cercetările pentru a găsi noi tratamente ale melanomului, însă nu am avut niciun pacient cu o vârstă atât de înaintată precum Bert, așa că nu știam cum o să răspundă tratamentului”, a adăugat doctorul Menzies.
Acum, Bert vrea să le atragă atenția celorlalți oameni asupra acestei boli. „Eu văd lucrurile astfel: poți să stai și să suferi sau poți să încerci să lupți cu toată puterea. Eu am ales să lupt”, a spus australianul în vârstă de 101 ani. El îi sfătuiește să poarte pălării și creme de protecție solară, dar și să nu expună prea mult la soare.
Bătrânul a fost întrebat și despre secretul longevității sale. A renunțat să mai fumeze când avea 60 de ani, nu bea alcool și face adesea mișcare. „Secretul constă în … noroc și atitudine”, a spus el.
Citește și: EXCLUSIV/ Povestea incredibilă a polițistului din Argeş bolnav de cancer care se încăpățânează să muncească