Valul de căldură continuă să provoace probleme în țară, unde meteorologii au extins avertizarea de cod portocaliu pentru sud și sud-est.
„Vremea este în continuare caniculară, valorile temperaturilor maxime se vor situa frecvent, posibil între 38, până la 40 de grade Celsius, disconfort termic deosebit de accentuat, indicele temperatură umezeală, depășim pragul critic de 80 de unități”, a explicat Elena Mateescu, directorul ANM, pentru ziarul Libertatea.
Directorul ANM a anunțat că astăzi sunt așteptate noi recorduri de temperaturi maxime, după o zi în care acestea au fost deja depășite.
„Ieri a fost o zi foarte călduroasă, la 40 de stații meteorologice au fost depășite recordurile pentru temperaturile maxime pentru cea mai călduroasă zi de 1 august și în această dimineață de asemenea în foarte multe stații au fost depășit recordurile înregistrate anterior la nivelul minimelor, fiind înregistrate cele mai ridicate valori din întreg șirul de observație, iar la Bacău, Făgăraș și Gorgova sunt considerate recorduri lunare din întreg șirul de observație”, a mai precizat Elena Mateescu.
Când scăpăm de caniculă
De asemenea, directorul ANM a mai spus că nici în săptămâna viitoare nu vom scăpa de temperaturile ridicate.
„Este posibil ca la finele acestei săptămâni să discutăm de valori de temperaturi apropiate de normalul termic al acestei perioade și să consemnăm valori de temperaturi care să se situeze frecvent între 30 până la cel mult 33 de grade Celsius, dar și fenomenele de instabilitate atmosferică să fie de interes”, a explicat Elena Mateescu.
Val de căldură în sud-estul Europei
Tot sud-estul Europei este afectat de un val puternic de căldură, din sudul Italiei, în Grecia, până în vestul Turciei, scrie Severe Weather Europe. De astfel, multe țări europene se confruntă cu incendii de vegetație fără precedent.
„Masa de aer foarte cald dinspre nordul Africii a afectat în mod deosebit de această dată partea de sud, sud-est a Europei, de altfel în data de 30 iulie Centrul Climatologic Regional European a dat o estimare privind posibilitatea prelungirii cu încă două săptămâni a perioadei de valabilitate a acestui val de căldură și vizează zone extinse din: sudul Italiei, sudul Croației, Bosnia Herțegovina, Muntenegru, Albania, Macedonia de Nord, Serbia, sudul României, Bulgaria, Grecia, vestul și sudul Turciei, Cipru, Liban, Israel, Siria, Iordania, sudul Rusiei Europene, precum și vestul Kazahstanului”, a mai spus Elena Mateescu.
Au fost deja înregistrate temperaturi de la 42 de grade până la 45 de grade Celsius în sudul Italiei, dar și în Turcia. În plus, este așteptat ca Grecia să înregistreze un record de 47 de grade Celsius.
În urma acestor estimări, au fost emise și avertismente privind incendiile de vegetație în Grecia, Turcia și Italia, țări deja afectate de aceste dezastre naturale.
Recomandările DSU pe timp de caniculă
Departamentul pentru Situații de Urgență le recomandă oamenilor să evite deplasările între orele 11-18 și să consume multe lichide. Un ghid cu ce trebuie făcut în timpul caniculei a fost postat de DSU pe pagina fiipregatit.ro
- Rămâi în casă sau limitează expunerea la soare, mai ales între orele 11-18. Deplasările sunt recomandate în primele ore ale dimineţii sau seara, pe cât posibil prin zone umbrite, alternând deplasarea cu repausul.
- Răcorește locuința cu ajutorul aparatelor de aer condiționat sau ventilatoare. Reglează aerul condiţionat la maxim 5 grade sub temperatura de afară. Aerisește încăperile dimineaţa devreme sau seara târziu. De asemenea, dușurile frecvente te răcoresc rapid.
- Bea multă apă, cel puțin 2 litri/zi (nu prea rece). Nu aștepta să-ți fie sete pentru a bea apa! Persoanele care au epilepsie, suferă de inimă, rinichi sau ficat au restricţionare privind utilizarea lichidelor ori au probleme de reţinere a lichidelor, de aceea trebuie să consulte un medic înainte de a creşte aportul acestora.
- Mâncă regulat, echilibrat şi uşor (legume și fructe). Evită consumul de multă sare, zahăr și grăsimi.
- Limitează consumul de băuturi alcoolice și cafea/cofeină (conduc la deshidratare rapidă).
- Poartă haine uşoare, deschise la culoare, care acoperă cat mai mult pielea. Poți folosi și o cremă de soare (cu protectie minim 15).
- Protejează-ți faţa şi capul purtând o pălărie cu boruri largi.
- Protejează-ți ochii purtând ochelari de soare cu lentile colorate din categoria 3 (filtre optice marcate UV 400 de culoare gri, maro sau verde), sau prin intermediul unor ochelari de vedere prevăzuți cu lentile fotocromatice.
- Evită muncile extenuante și excercițiile fizice în partea cea mai călduroasă a zilei (11-18) sau ia pauze frecvente.
- Nu lăsa niciodată copiii, bătrânii sau animalele singure în autovehicule închise! Cand temperatura unui copil ajunge la 40 de grade, organele interne incep sa cedeze, iar la o temperatura de 41,6 grade poate surveni decesul.
- Nu lăsa în mașină obiecte care pot exploda la căldură (brichete, tuburi de deodorant, gel antibacterian)
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro