Ultima ei aventură întrece însă orice imaginație. Ea a devenit primul om din lume care a ales să facă surf în „Imperiul morții”, așa cum sunt numite catacombele Parisului, unde se află milioane de oase umane. Alison s-a echipat cu deja celebra ei placă roz și  a intrat în cele mai întunecate, înfricoșătoare  și greu accesibile catacombe, la o adâncime de 150 de metri, unde a făcut surf pe nu mai puțin de 6.000.000 de schelete.

 

Tânăra este producătoare de filme și spune că spiritul pentru aventură l-a dobândit de la tatăl  încă din copilărie: „Am crescut ascultându-l pe tata povestindu-mi la fiecare Halloween despre catacombe. Am reușit să coborâm prin acest pasaj secret în stilul lui James Bond. Explorăm peșteri de decenii. Când am ieșit la suprafață, se făcuse deja zi.” Alison susține că expediția a fost mai riscantă decât ar fi crezut.

 

„ Pe măsură ce avansau prin tuneluri, acestea deveneau tot mai strâmte, iar aerul era sufocant, din cauza cantității foarte mici de oxigen”, a mai spus aceasta.  Aceasta a explicat că îi era imposibil să vadă pe unde merge, iar la un moment a fost șocată când a văzut că unul dintre tuneluri este inundat, fiind nevoită să înoate pentru a avansa.

„Până la urmă a trebuit să înotăm prin tunel, dar acolo nu era decât un spațiu mic, în partea de sus a camerei unde puteam respira. A fost înfricoșător. A trebuit să oprim filmarea. Devenise o chestiune de supraviețuire. La sfârșit tremuram de spaimă”, a mai povestit ea, precizând că era imposibil să se întoarcă înapoi pe unde au venit.

Alison a fost în această expediție de specialişti speologi și a avertizat oamenii să nu mai încerce o astfel de aventură, chiar dacă sunt experți în supraviețuire, întrucât e nevoie de multă pregătire pentru această misiune.

 

Pentru Alison, aceasta nu a fost singura aventură periculoasă. Ea este fiica unui fotograf naturalist și a călătorit în 40 de state din diferite colțuri ale lumii. „Indiana Jane” are și un bagaj de cunoștințe consistent având în vedere că a fost școlită acasă de familia ei chiar înainte de a împlini vârsta de șapte ani. În luna august, anul acesta, ea a fost la un pas de moarte după ce a încercat să  încercat să facă surf la baza unui vulcan.

 

 

 

 

 

 

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News