Lucille Randon a murit liniștit, în somn, la vârsta de 118 ani, într-un azil de bătrâni din Toulon, Franța, a transmis David Tavella, purtătorul de cuvânt al căminului Sainte-Catherine-Labouré.

„Este o mare tristețe, dar a fost dorința ei să se alăture fratelui ei iubit. Pentru ea, este o eliberare”, a declarat David Tavella.

După moartea japonezei Kane Tanaka, la vârsta de 119 ani, în aprilie 2022, Lucille Randon a fost considerată cea mai longevivă persoană din lume. 

În mai multe interviuri, franțuzoaica a refuzat să formuleze ipoteze despre motivele longevității sale, vorbind despre voia Domnului, dar în aprilie 2022 a sugerat că motivul vârstei înaintate la care a ajuns ar putea fi munca: a lucrat până la vârsta de 108 ani, amintește Le Figaro.

Lucille Randon s-a născut pe 11 februarie 1904 într-o familie protestantă. Ea și-a amintit că a suferit mult în timpul Primului Război Mondial și a spus că bucuria cea mai mare pe care a trăit-o a fost când doi dintre cei trei frați ai ei au revenit în viață de pe front.

La 26 de ani s-a convertit la catolicism. A lucrat ca guvernantă în familii înstărite din Paris, apoi, la 41 de ani, a devenit călugăriță – sora lui André – și după aceea a lucrat timp de 31 de ani într-un spital din Vichy, unde a fost repartizată la ordin.

Din 1979, călugărița a locuit în case de bătrâni, unde a continuat să îngrijească și să mângâie alți bătrâni, chiar și după ce a orbit complet și nu s-a mai putut mișca decât într-un scaun cu rotile.

În 2021, Lucille Randon s-a infectat cu coronavirus și a supraviețuit virusului, în condițiile în care alți 10 rezidenți de COVID au murit în azilul de bătrâni în care locuia. 

„Nici nu mi-am dat seama că o am (n.r. – infecția cu COVID). Nu, nu mi-a fost frică pentru că nu mi-a fost frică de moarte. Mă bucur că sunt cu tine, dar mi-aș dori să fiu altundeva, alături de fratele meu mai mare și de bunicii mei”, a răspuns Lucille Randon, întrebată de reporterul de la BFM dacă îi era frică de COVID.

În 2022, sora Andre le-a spus reporterilor că regretă infirmitatea ei și pierderea mobilității.

FOTO: Profimedia

 
 

Urmărește-ne pe Google News