Modelul W5000 WPS Miele Supertronic are senzori speciali care ajustează automat programele în funcţie de materiale. Dacă ai bluze sau tricouri care sunt doar pătate ori murdare pe ici, pe colo, poţi opta pentru funcţia de spălare cu abur. Acest program durează mai puţin decât unul obişnuit şi hainele scoase arată ca noi. Maşina e dotată şi cu sistemul ”AutoDos”, primul dozator automat de detergent pudră şi de detergent lichid.

Acesta dozează automat cantitatea de detergent necesară fiecărui program de spălare şi, în funcţie de duritatea apei, de cât de murdare sunt hainele, de câte kilograme de rufe sunt puse în cuvă îţi indică ce tip de detergent să pui: solid sau lichid. Poate memora până la 10 programe de spălare. Şi designul maşinii este unul inovator, având un ecran LCD pe care ţi se afişează toate informaţiile legate de programul, tipul de ţesături din maşină, etc. Preţul modelului W5000 WPS Supertronic începe de la 12.400 de lei şi se vinde în reprezentanţele Miele din Otopeni, Arad şi Braşov, în magazinele Rovere Mobili, Casa Italia, dar şi la Altex.

 
 

Urmărește-ne pe Google News