Turistul a ajuns în Filipine pe 20 martie, când guvernul tocmai instituia măsurile de restricție pentru prevenirea virusului. I s-a refuzat intrarea în țară, iar Trofimov a povestit că Air Asia, compania cu care sosise la Manila, i-ar fi luat pașaportul.
Condițiile de la terminal au fost oribile când am ajuns. Am dormit săptămâni întregi pe jos sau pe o bancă de metal.
Roman Trofimov:
Ulterior, aeroportul și compania Air Asia i-au oferit gustări și apă și o cameră mică în care să doarmă. ”Sănătatea mea se deteriorează din cauza malnutriției, lipsei de soare și a aerului proaspăt. Vreau să plec de aici cât mai repede”, plângea disperatul eston.
Povestea lui Trofimov a fost făcută publică de canalul de televiziune eston ERR-News și a făcut înconjurul lumii. Acum există un final fericit: a zburat miercuri spre țara natală, cu escală prin Amsterdam, după cum el însuși a anunțat pe Facebook.
Ambasada Estoniei la Manila i-a oferit cei 1.500 de euro pentru zbor.
”Mulțumesc ajutorului lui Dumnezeu și tuturor celor care m-au însoțit în aceste moment dificile, pot să zbor din nou acasă”, a scris Trofimov și a postat o poză cu el din avion în Olanda.
Trofimov a devenit atât de cunoscut, încât ”fanii” au dorit să-l întâlnească pe aeroportul din Amsterdam. Dar acolo nu a avut timp: ”Îmi cer scuze tuturor celor care doreau să mă întâlnească, dar, din păcate, nu am avut timp, trebuia să schimb aeronava”.
Miercuri după-amiază, Trofimov era la Tallinn: ”Scopul meu principal: câștigarea libertății și ieșirea din captivitate. Și am făcut-o. Acum sunt un om liber”.