Aparatul a plutit în aer, la aproape un metru deasupra solului, în fața fotografilor, într-un vast hangar situat în Cardington, împrejurimile orașului Bedford, la nord de Londra, potrivit The Telegraph.
Aeronava are lungimea de 92 m, depășind orice avion comercial cu peste 15 metri. Ea utilizează heliu pentru a se ridica în aer, unde poate rămâne cinci zile cu echipaj sau peste două săptămâni fără nimeni la bord, potrivit constructorului său, societatea Hybrid Air Vehicles, care vrea să-l promoveze pentru misiuni variate, de la supraveghere la transporturi. Acesta poate să aterizeze pe orice tip de suprafață, inclusiv pe gheață, nisip sau apă, fiind considerat viitorul călătoriilor aeriene. Acesta este foarte silențios și nu elimină noxe. ‘Nu există nimic de această talie la ora actuală, a subliniat David Burns, pilot-șef de încercare.
Până în prezent, nu a fost stabilită până în prezent nici o dată sigură pentru primul zbor, care urmează să aibă loc în acest an, după ce testele la sol vor fi terminate. Societatea Hybrid Air Vehicles, care l-a dezvoltat, speră ca până în 2018 să construiască în jur de 12 Airlanders pe an, capabile să transporte până la 48 de oameni.