DONEAZĂ ȘI SUSȚINE REDACȚIA
Știri România Acasa | Ştiri | Știri România

Cea mai mare bază militară europeană a NATO se construiește în România. Proiectul este estimat la 2,7 miliarde de dolari

« Înapoi la articol

Comentarii (44)

NevorbitSiNebagatInSeama   •   20.03.2024, 16:27

"Super"! Pentru înarmare dăm oricât. Pentru educație sau sănătate mai puțin. Au ajuns elevii să bată profesorii și să nu pățească nimic. Mai jos de atât nu se poate. ***, sub ***. ***! Îmi e rușine să fiu român! Îmi e rușine să zic cuiva, din orice țară, că sunt din România. Educația e totul! Asta face diferența dintre a fi japonez, neamț sau romanistanez. Cineva, nu știu cine, și cred că nimeni nu știe, a vrut să distrugă această țară și a reușit. Ținând cont că suntem sub stăpânirea americană, cei care nu ne dau voi să respirăm fără acordul lor, iar noi stăm în genunchi în fața lor, înclin să cred că ei sunt cei care ne-au vrut atât de jos și atât de obedienți. Măcar UE a încercat să dezvolte această țară, a dorit să implementeze niște reguli, dar degeaba, nu poți cu *** mei. Miliarde și miliarde date pe armament nou sau second-hand. E clar unde se îndreaptă lucrurile. Voi chiar credeți că ne vom duce să ucidem pentru voi?! Prefer înch

Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor.

    VolodimirZelenski   •   20.03.2024, 16:55

    Atunci du-te la inch si lasa-ne.

1Gin   •   20.03.2024, 15:17

Facem orice doar să ne vedem sus.

parpalache   •   20.03.2024, 15:17

Uite bre ca„aliații”ne fac „investiții”!Iar România va trebui sa „vina”și ea cu niște...bordeluri!Se creeaza locuri de munca,nu-i așa?!Iar profitul merge...unde a mers și pâna acum!

    Sfantul_Cuvios_Pafnutie   •   20.03.2024, 18:08

    parpalache   •  20.03.2024, 15:17

    Uite bre ca„aliații”ne fac „investiții”!Iar România va trebui sa „vina”și ea cu niște...bordeluri!Se creeaza locuri de munca,nu-i așa?!Iar profitul merge...unde a mers și pâna acum!

    Ar trebui să te bucuri, atunci o să ai şi tu loc de muncă.

    NevorbitSiNebagatInSeama   •   20.03.2024, 16:33

    parpalache   •  20.03.2024, 15:17

    Uite bre ca„aliații”ne fac „investiții”!Iar România va trebui sa „vina”și ea cu niște...bordeluri!Se creeaza locuri de munca,nu-i așa?!Iar profitul merge...unde a mers și pâna acum!

    Glorie eternă lui Vladimir Putin!

      Catalin08   •   20.03.2024, 19:04

      NevorbitSiNebagatInSeama   •  20.03.2024, 16:33

      Glorie eternă lui Vladimir Putin!

      Boceste si mai tare, stim ca te doare!! La cata *** dai acolo la putinache!

      Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor.

      VolodimirZelenski   •   20.03.2024, 16:56

      NevorbitSiNebagatInSeama   •  20.03.2024, 16:33

      Glorie eternă lui Vladimir Putin!

      Inchisoare eterna lui Vladimir Vladimirovici.

    NevorbitSiNebagatInSeama   •   20.03.2024, 16:33

    parpalache   •  20.03.2024, 15:17

    Uite bre ca„aliații”ne fac „investiții”!Iar România va trebui sa „vina”și ea cu niște...bordeluri!Se creeaza locuri de munca,nu-i așa?!Iar profitul merge...unde a mers și pâna acum!

    După voturi, îmi pot da seama că și site-ul ăsta a fost acaparat de acele "genii" care le știu pe toate. Primii care vor fi la graniță, tot ei fiind cei care inflamează spiritele înspre țara pe care noi am invadat-o fără motiv și țara care ne-a ajutat să obținem independența de Imperiul Otoman. Noi nu am fi existat ca țară, la fel ca Ucraina, dacă nu era Rusia. Mai puneți mâna pe câte o carte.

      Sfantul_Cuvios_Pafnutie   •   21.03.2024, 21:27

      I-auzi, tu, România a invadat Rusia fără motiv? Hai, mai zi-ne din istoria alternativă rusească. Știm, Basarabia este "străvechi pământ rusesc" deşi a fost parte a Moldovei mai bine de 500 de ani, de pe vremea când Moscova era un nenorocit de cătun, iar Rusia însemna Kiev. Mai zi-ne şi cum românii au luptat cot la cot cu ruşii în 1877-78, iar drept mulţumire, la finalul războiului, Rusia ne-a ameninţat cu invazia ca să cedăm sudul Basarabiei. Deşi eram ALIAŢI, deşi Rusia GARANTASE, în scris, graniţele României. Cam cum au respectat şi tratatele şi garanţiile acordate Ucrainei. Şi mai zi-ne şi cum Rusia a anexat Basarabia în 1812, după ce voia să ocupe ambele principate, în întregime, şi cum o nouă tentativă a dus la izbucnirea Războiului Crimeei 40 de ani mai târziu, când Rusia a vrut să anexeze şi Moldova, şi Ţara Românească. ASTA e Rusia care ne-a ajutat să scăpăm de turci, doar ca să ne ocupe ei?

      dinamo_forever_77   •   20.03.2024, 19:27

      NevorbitSiNebagatInSeama   •  20.03.2024, 16:33

      După voturi, îmi pot da seama că și site-ul ăsta a fost acaparat de acele "genii" care le știu pe toate. Primii care vor fi la graniță, tot ei fiind cei care inflamează spiritele înspre țara pe care noi am invadat-o fără motiv și țara care ne-a ajutat să obținem independența de Imperiul Otoman. Noi nu am fi existat ca țară, la fel ca Ucraina, dacă nu era Rusia. Mai puneți mâna pe câte o carte.

      Am devenit o tara in momentul in care rusia a pierdut razboiul Crimeei. Asa ca mai citeste tu. Altfel nu deveneam o tara daca eram vecini cu rusii!!!!

      VolodimirZelenski   •   20.03.2024, 16:57

      NevorbitSiNebagatInSeama   •  20.03.2024, 16:33

      După voturi, îmi pot da seama că și site-ul ăsta a fost acaparat de acele "genii" care le știu pe toate. Primii care vor fi la graniță, tot ei fiind cei care inflamează spiritele înspre țara pe care noi am invadat-o fără motiv și țara care ne-a ajutat să obținem independența de Imperiul Otoman. Noi nu am fi existat ca țară, la fel ca Ucraina, dacă nu era Rusia. Mai puneți mâna pe câte o carte.

      Despre ce tara vorbesti aici, ca despre Ruzzia sigur nu.

    NevorbitSiNebagatInSeama   •   20.03.2024, 16:29

    parpalache   •  20.03.2024, 15:17

    Uite bre ca„aliații”ne fac „investiții”!Iar România va trebui sa „vina”și ea cu niște...bordeluri!Se creeaza locuri de munca,nu-i așa?!Iar profitul merge...unde a mers și pâna acum!

    Adevăr grăiești. Mă întreb doar ce fel de specimene sunt cei care au dat 9 red flag.

      VolodimirZelenski   •   20.03.2024, 16:58

      10, ca am dat si eu unul. Dar e mic copil: eu am avut si 120.

        Catalin08   •   20.03.2024, 18:59

        VolodimirZelenski   •  20.03.2024, 16:58

        10, ca am dat si eu unul. Dar e mic copil: eu am avut si 120.

        Cel putin un muscalau aici, l-am identificat, are zeci de conturi, hartia igienica a lui putinache, se mai sterge ala cu el, alt cont. Si acum e pe aici prin comentarii si comenteaza de pe cel putin 3 conturi in acelasi timp.

    Catalin08   •   20.03.2024, 15:43

    parpalache   •  20.03.2024, 15:17

    Uite bre ca„aliații”ne fac „investiții”!Iar România va trebui sa „vina”și ea cu niște...bordeluri!Se creeaza locuri de munca,nu-i așa?!Iar profitul merge...unde a mers și pâna acum!

    Si ce te bocesti asa? Te doare? Normal ca te doare, altfel n-ai comenta pe aici, n-ai socate capul din *** in care te afli.

    Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

MihaiCatalin2023   •   20.03.2024, 14:33

Urmatorul pas: vom urma acelasi destin ca si Ucraina.Mai intai vom fi pusi sa bombardam Transnistria cu motivul ca acolo se afla rebeli pro-rusi transnistreni, apoi sa alipim Moldova de Romania ca sa le preluam saracia pt economiile celor care ne baga produsele lor pe gat,apoi sa bombardam teritoriul rus de la granita.Apoi....cumparati-va sicrie,fugiti din tara,plangeti de pe acum si trimiteti-va copiii cat mai departe de Romania.PNL-PSD stiu sa ne bage in razboi pas cu pas,eficient scurt si la obiect la fel cum o fac si pe partea de furt cu fratii lor interlopi din imobiliare,pacanele,energie si turism.

    Catalin08   •   20.03.2024, 15:11

    Tu esti noua baba Vanga? Auzi, muscalau, cate conturi ai schimbat ba pana acum?

      Richardxyz13   •   20.03.2024, 15:29

      ***, la fel de viteji erati si cand restul tarilor anuntau ca trebuie sa se pregătească pt pandemie. Erati cei mai vocali, dupa care ati cazut ca șobolanii si se înmulțesc cadavrele bagate in saci negri de gunoi. Acum faceti la fel. Lumea va explica ca veti intra in război, dar voi, ***, nu puteti discerne. O sa fi primul care ajunge la graniță, sa fugă din România. Vai de capul vostru, ***.

      Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor.

        Catalin08   •   20.03.2024, 16:05

        Cate conturi ai pe site-ul asta? Cate conturi ai schimbat pana acum? Muscalau, muscalau, ***.

          Richardxyz13   •   20.03.2024, 19:11

          Catalin08   •  20.03.2024, 16:05

          Cate conturi ai pe site-ul asta? Cate conturi ai schimbat pana acum? Muscalau, muscalau, ***.

          Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor.

          Tu ai doua idei, proaste si fixe. Una in ce priveste războiul, iar cea de-a doua, cine nu e de acord cu prima ta Idee, este muscal. Norocul tau este ca incultura si habarnisnul nu dor.

    VolodimirZelenski   •   20.03.2024, 15:08

    MihaiCatalin2023   •  20.03.2024, 14:33

    Urmatorul pas: vom urma acelasi destin ca si Ucraina.Mai intai vom fi pusi sa bombardam Transnistria cu motivul ca acolo se afla rebeli pro-rusi transnistreni, apoi sa alipim Moldova de Romania ca sa le preluam saracia pt economiile celor care ne baga produsele lor pe gat,apoi sa bombardam teritoriul rus de la granita.Apoi....cumparati-va sicrie,fugiti din tara,plangeti de pe acum si trimiteti-va copiii cat mai departe de Romania.PNL-PSD stiu sa ne bage in razboi pas cu pas,eficient scurt si la obiect la fel cum o fac si pe partea de furt cu fratii lor interlopi din imobiliare,pacanele,energie si turism.

    Fix asta va face Ruzzia daca nu ne aparam.

      Richardxyz13   •   20.03.2024, 15:31

      Tu cum te aperi, ca esti un soricel de internet, cu pseudonimul ***

      Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor.

        VolodimirZelenski   •   20.03.2024, 16:59

        Richardxyz13   •  20.03.2024, 15:31

        Tu cum te aperi, ca esti un soricel de internet, cu pseudonimul ***

        Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor.

        Salutari din Avdiivka. Vladimir Vladimrovici sta in buncar de frica.

    dinamo_forever_77   •   20.03.2024, 14:59

    MihaiCatalin2023   •  20.03.2024, 14:33

    Urmatorul pas: vom urma acelasi destin ca si Ucraina.Mai intai vom fi pusi sa bombardam Transnistria cu motivul ca acolo se afla rebeli pro-rusi transnistreni, apoi sa alipim Moldova de Romania ca sa le preluam saracia pt economiile celor care ne baga produsele lor pe gat,apoi sa bombardam teritoriul rus de la granita.Apoi....cumparati-va sicrie,fugiti din tara,plangeti de pe acum si trimiteti-va copiii cat mai departe de Romania.PNL-PSD stiu sa ne bage in razboi pas cu pas,eficient scurt si la obiect la fel cum o fac si pe partea de furt cu fratii lor interlopi din imobiliare,pacanele,energie si turism.

    Vorbe aruncate in vant fara nicio acoperire. 1. esti in NATO 2. ai trupe NATO stationate aici 3. am vazut de ce a fost in stare rusia in Ucraina 4. inainte sa te atace pe tine....NICIODATA, mai intai si-ar dori recuperarea tarilor baltice. 5. incetati sa mai sperati ca veti speria oamenii.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Închide
  Close