Cuprins:
Enel este unul dintre cei mai mari investitori privați din România.
Acesta este cel mai mare furnizor privat de energie, cu 3 milioane de clienți.
În același timp deține trei distribuții de electricitate: Banat, Dobrogea și Muntenia Sud, aceasta din urmă incluzând București, Ilfov și Giurgiu. Conform site-ului său, distribuțiile sale administrează 130.000 de kilometri de linii electrice în România.
Concomitent, Enel este și un mai mare investitor în energie regenerabilă, deținând mai multe parcuri eoliene.
Acuzații către stat
Conform sursei citate, Alberto de Paoli – directorul financiar al grupului Enel – a declarat că regulile de plafonare a prețurilor și cele legate de tarifele de distribuție „afectează grav” rezultatele din țara noastră.
„Nu are sens să investești într-un mediu excesiv de punitiv”, a spus De Paoli, în luna mai, după pierderi operaționale de 154 de milioane de euro în România în primul trimestru.
Din noiembrie 2021, România a plafonat prețurile la electricitate pentru populație și micile firme.
PPC, compania energetică a Greciei
PPC este cea mai mare companie de electricitate din Grecia. Aceasta deține toate rețelele de distribuție și operatorul de transport, dar și o subsidiară de energie regenerabilă.
De asemenea, PPC deține hidrocentralele, centralele termice și unitățile de producție a energiei atât pe partea continentală, cât și în insulele grecești.
Statul grec deține 34,12% din acțiunile PPC printr-un holding ce controlează participațiile sale la companii, Hellenic Corporation of Assets and Participations S.A. (HCAP).
Un alt acționar important este fondul CVC Capital Partners, cu 10%, iar 55,88% din titluri se tranzacționează pe bursa din Atena.
Șeful PPC este din 2019 Georgios Stassis, fost șef al Enel România.
În urmă cu un an, PPC a anunțat că intenționează să se extindă în România și Bulgaria, strângând un miliard de euro de la acționari.
Enel a mai vrut să plece din România
Nemulțumirile Enel cu privire la reglementările din România nu sunt noi.
Informații despre plecarea Enel din țara noastră au existat încă din anul 2014. La acel moment, un grup de companii energetice de stat – Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Electrica și SAPE – intenționau să cumpere activele Enel din România.
De asemenea, presa a scris și în 2019 că Enel intenționează să plece din România.
CEZ și Exxon au plecat deja
Un alt grup energetic mare a plecat deja din România: din 2021, activele grupul ceh CEZ au fost preluate de către fondul de investiții Maquarie din Australia.
Concomitent, gigantul petrolier american Exxon a plecat din România, vânzând cota sa din zăcămintele din Marea Neagră către Romgaz.
Plecarea Exxon a venit după ce guvernele PSD au modificat taxele pentru exploatarea gazelor în Marea Neagră.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
Iuli1 • 26.10.2022, 20:26
De ce această întrebare? Statul român de la Iliescu încoace a vândut tot ce era rentabil și va rămâne cu pensionarii cărora le mărește pensiile la fiecare câteva luni. Matematica politicienilor nu da rezultatul corect 1-2 = 1 după ei . 2 ar fi pensionarii și 1 angajații care nu au creșteri salariale de doua cifre. Halal idioți la conducere!
Jumbo • 26.10.2022, 18:13
As vrea sa stiu si eu cu cat a vandut statul roman catre enel cele 3 retele de distributie. Si cu ce drept, ce, nu erau rentabe? Si ce invedtitii a facut elel ul in retele. Pe urma, toti parazitii care au facut asta, executati