Cea mai mare cultură bio de goji din România, o investiție unică în Europa, riscă să fie distrusă – FOTO
Cea mai mare cultură bio de goji din România riscă să fie distrusă din cauza unui litigiu cu Biserica Greco-Catolică. Cel care a pus pe picioare această cultură deja certificată la nivel internațional a fost somat de Primărie să elibereze terenul și riscă să piardă o investiție de peste 300.000 de euro, precum și subvențiile pe care le primește de la APIA. VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 12
Ce spune Primăria Agriș
Primarul comunei Agriș, Zsuzsanna Marton, a declarat, pentru PresaSM, că există o posibilitate de rezolvare a situației, conformă cu legislația în vigoare.
”Domnul Kolbaszer poate să achiziționeze, pe raza comunei Agriș, o suprafață de 11,5 hectare, pe care să o propună la schimb cu cele 11,5 hectare pe care se află plantația. Decizia trebuie aprobată de Consiliul Local, cu două-treimi”, a precizat Zsuzsanna Marton pentru PresaSM.
Primarul comunei Agriș susține că Parohia Greco-Catolică Agriș nu ar fi intrat legal în proprietatea celor 11,5 hectare, pe care mai apoi le-a închiriat, printr-un contract, către fermierul Emeric Kolbaszer.
Emeric Kolbaszer susține că acest plan, privind schimbul de teren, a fost idee sa și că este dispus să o pună în aplicare. Dar cu o singură condiție: să se știe, în definitiv, cine este adevăratul proprietar – Parohia Greco-Catolică sau statul român, prin Primăria Agriș.
Libertatea a prezentat, anul trecut, povestea românului din Ciuperceni care a reușit să aclimatizeze fructul originar din Tibet în solul din Satu Mare, cu semințe aduse de fiul său, din Canada.
Acesta a reușit performanța de a avea, în prezent, o producție-record de goji, la nivel european, pe care o vinde în afara țării. Plantația de goji de la Ciuperceni este cea mai mare plantație bio din România și, totodată, una din cele mai mari din Europa. Pe cele peste 4 hectare se produc, anual, peste 20 de tone de fructe. Emeric Kolbaszer spunea anul trecut că are patru produse, pe care le vinde doar în afara țării.
Goji este o plantă care poate fi folosită în totalitate: de la rădăcină, plantă, frunze și până la fruct, este folosită pentru beneficiile sale. Soiul pentru care a primit certificarea europeană este folosit, în prezent, de 42 de proprietari.
A reușit să facă ceai din fructele de goji ceai, tinctură din frunze, care este unicat în lume, gem și nectar, toate bio și fără niciun pic de zahăr. Urmează uleiul esențial și din semințe, dar și mierea, care sunt deocamdată în fază de experiment.
”Până în toamnă, vom avea 60 de hectare plantate, iar în acest moment, suntem cea mai mare putere din Europa la goji”, afirma atunci Emeric Kolbaszer.
El s-a întâlnit, în 2017, cu ministrul Agriculturii Petre Daea și cu mai mulți politicieni. El le-a prezentat greutățile legate de birocrație în dezvoltarea afacerii cu goji.
”Până acum, impedimentul pentru accesarea fondurilor europene era că acest tip de producție nu era certificat și nu apărea în catalogul de plante, o condiție pentru proiectele europene. De anul acesta, avem certificarea europeană. Acum, Institutul Mărăcineni spune că fructul goji nu figurează în legea horticulturii din 2003. Tot ce trebuie este o hotărâre de Guvern, pentru completarea legii, astfel încât să apară în listă și goji”, susține Emeric Kolbaszer.
Cultivatorii de goji au primit vești bune – vor putea accesa mai ușor fonduri europene, din Programul Național de Dezvoltare Rurală, ca urmare a introducerii acestei specii în categoria pomilor și arbuștilor fructiferi considerați prioritari în Legea Pomiculturii. Guvernul anunța, la finalul anului trecut, că este de acord cu această măsură, având în vedere interesul arătat în ultima vreme de consumatorii românii față de fructele de goji.
În decembrie 2017, Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege pentru completarea anexei nr. 1 la Legea pomiculturii, prin care se introduce specia goji (Lycium barbarum).
Citește și: