Norocoşi nu sunt însă toţi bugetarii din învăţământ. De exemplu, învăţătorii şi educatorii vor avea lefuri, în medie, de 1.200 de lei. Practic, pentru ei noua grilă de salarizare prevede o creştere de doar 20%, faţă de cât primesc acum.
De asemenea, salarii mici vor avea şi dascălii cu studii superioare de scurtă durată (de trei ani) care vor lua mai puţin decât cei care au absolvit studii de lungă durată (mai mult de 4 ani). Diferenţa dintre aceste două categorii de profesori se va vedea pe fluturaşul de salariu. Primii vor lua maximum 2.397 de lei, iar ceilalţi, circa 2.932 de lei. Pe dascălii începători îi aşteaptă lefuri mai mari cu aproape 400 de lei.
Citiţi mâine cât vor lua poliţiştii