Cea mai mare pedeapsă pronunțată de o instanță din România, de 225 de ani de închisoare, a rămas definitivă după ce condamnatul, încarcerat la Penitenciarul Iași, și-a retras contestațiile. „Instanţa ia act de manifestarea de voinţă a petentului condamnat Rusu Ovidiu, deţinut în Penitenciarul Iaşi, de renunţare la judecarea contestaţiei la executare. Obligă petentul condamnat să plătească statului suma de 250 de lei cheltuielile judiciare avansate în cauză”, au arătat magistraţii din cadrul Judecătoriei Iaşi în minuta deciziei penale.

Ovidiu Rusu a fost condamnat de judecătorii din Suceava pentru tăinuire la pedeapsa de trei ani de închisoare, acum câteva luni. Magistrații au contopit pedepsele anterioare şi au aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de zece ani de închisoare, la care au adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite. Acestea însumează de 225 de ani, 272 de luni și 1.395 de zile închisoare, respectiv 93 de ani, zece luni şi cinci zile de închisoare, arată maramedia.ro.

Pedeapsa aplicată lui Rusu a fost de 30 de ani de închisoare.

Sursa foto: news-bucovina.ro


Dialog halucinant în Parlament; Cum explică Florin Iordache respingerea dreptului USR de a deschide cabinete parlamentare: ”Asta este, mergem mai departe!”


 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Wow, ce mare s-a făcut fetița Elenei Udrea!! Eva Maria a fost fotografiată alături de tatăl ei, la un mall din București / FOTO
Unica.ro
Wow, ce mare s-a făcut fetița Elenei Udrea!! Eva Maria a fost fotografiată alături de tatăl ei, la un mall din București / FOTO
Ce a răspuns Daciana Sârbu când a fost întrebată dacă a vrut să divorțeze de Victor Ponta, în cei 17 ani de căsnicie: "Am avut sentimentul că trec prin Iad, dar..."
Viva.ro
Ce a răspuns Daciana Sârbu când a fost întrebată dacă a vrut să divorțeze de Victor Ponta, în cei 17 ani de căsnicie: "Am avut sentimentul că trec prin Iad, dar..."
Victor Ponta a divorțat, iar secrete bine ascunse au ieșit acum la iveală. De ce l-a părăsit Daciana pe fostul premier. A apărut și dovada
Libertateapentrufemei.ro
Victor Ponta a divorțat, iar secrete bine ascunse au ieșit acum la iveală. De ce l-a părăsit Daciana pe fostul premier. A apărut și dovada
Planta care te scapă de mirosurile neplăcute din bucătărie. Ajută la creșterea calității aerului din încăpere și are un aspect plăcut
FANATIK.RO
Planta care te scapă de mirosurile neplăcute din bucătărie. Ajută la creșterea calității aerului din încăpere și are un aspect plăcut
Care sunt cuplurile de vedete care participă la Asia Express 2025. Ce SURPRIZE mari a pregătit Antena 1 pentru fanii emisiunii
Elle.ro
Care sunt cuplurile de vedete care participă la Asia Express 2025. Ce SURPRIZE mari a pregătit Antena 1 pentru fanii emisiunii
Elena Băsescu, schimbată complet în ultimii ani! Cum arată la 44 de ani, după 3 copii, mezina lui Traian Băsescu / Foto
Unica.ro
Elena Băsescu, schimbată complet în ultimii ani! Cum arată la 44 de ani, după 3 copii, mezina lui Traian Băsescu / Foto
"I-a bătut cu biciul". Trei frățiori din Iași, bătuți și umiliți de iubitul mamei lor. Pe băiatul cel mare, de 12 ani, îl închidea într-o anexă întunecată și insalubră 
Observatornews.ro
"I-a bătut cu biciul". Trei frățiori din Iași, bătuți și umiliți de iubitul mamei lor. Pe băiatul cel mare, de 12 ani, îl închidea într-o anexă întunecată și insalubră 
Horoscop 22 ianuarie 2025. Taurii au ocazia de a realiza mai mult decât și-au propus dacă învață să ia decizii rapide și să le aplice imediat
HOROSCOP
Horoscop 22 ianuarie 2025. Taurii au ocazia de a realiza mai mult decât și-au propus dacă învață să ia decizii rapide și să le aplice imediat

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI