„Porcul zburător” a avut adversari neaşteptaţi în cea mai trăsnită cursă pe care a organizat-o Bucureştiul: iepurele cu ţestoasa copilot. Echipa formata din broască şi iepure a făcut teste săptămâni întregi ca să-şi facă un bolid cât mai rapid. Competiţia a fost un bal mascat al curselor auto, spun unii, un Halloween pe roţi, conform altora. Şoferii amatori s-au urcat la volanul unor vehicule artizanale, care funcţionează pe bază de curaj, gravitaţie şi un pic de adrenalină. Şi bineînţeles, setea de viteză. Acest eveniment unic de racing nemotorizat a fost o provocare şi pentru şoferii experimentaţi, şi pentru amatorii care au fost în stare să deseneze şi să construiască nişte grozăvenii cu roţi şi să concureze contratimp într-o cursă la vale, căci acolo e finisul.
Până acum s-au organizat zeci de astfel de curse în toată lumea, de la prima cursă în Belgia, în anul 2000, până în Australia, din Africa de Sud până în Jamaica, iar în 2014 ajunge şi în România, pentru prima oară. De-a lungul timpului s-au perindat pe piste de la prototipuri hiperrealiste de maşini şi până la orice le trecea prin cap participanţilor. Orice care să aibă roţi şi să îi ducă până la final. Pentru că suntem un popor cunoscut pentru creativitatea debordantă, nici ai noştri nu s-au lăsat mai prejos şi s-au prezentat în faţa publicului cu maşinării care mai de care mai trăsnite. Numele echipelor care s-au afişat la start vă spun totul despre imaginaţia participanţilor: Drumul spre pierzanie, Helliberator, Coteţ-o-Mobil, Carul cu boi al lui Grigorescu, Ţepeşmobilul, Melcul Turbo, Goregozaurul, Santa’s Cabriolet, Ionel şi canibalii vegetarieni, Wife Mobilul sau Fastest Carrot in the World.
Fotografii: Gabriel Pătruţ
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro