Sue Radford (38 de ani) şi soţul ei, Noel (41 de ani), au uimit Marea Britanie cu povestea lor. Cei doi au avut parte de un copil la fiecare 17 luni în ultimii 24 de ani. Sue şi Noel au 16 copii, ultimul născut acum 11 luni, iar în aprilie anul viitor se va naşte al 17-lea lor urmaş.
Mama copiilor le-a povestit jurnaliştilor că a rămas gravidă prima dată la 14 ani, iar de atunci, aproximativ la 17 luni, îşi anunţă soţul că e însărcinată din nou. Cei doi părinţi au 9 băieţi şi 7 fete, aşteptând cu interes să afle ce sex va avea cel de-al 17-lea copil, căruia s-au apucat să îi amenajeze o cameră în clădirea în care locuiesc.
Numeroasa familie stă cu chirie într-un fost orfelinat reabilitat din Morecambe, foloseşte un microbuz pentru transport, iar Sue şi Noel au precizat că nu trăiesc din ajutoare sociale, ci că asigură singuri creşterea copiilor din banii câştigaţi de la brutăria pe care o deţin.
Aceasta este locuinţa în care trăieşte numeroasa familie
foto: northfoto