Odată ce treci de porţile imense, pot fi văzuţi copii care se joacă pe străzi, prin celule sau restaurante, alături de criminali periculoşi. Nu există gardieni, uniforme sau gratii şi orice se poate cumpăra, inclusiv droguri, care sunt produse în masă în acest loc, fără ca autorităţile să se sinchisească, relatează Daily Mail.
Celule de lux, cu tot confortul, pot fi cumpărate pentru 1.000-1.500 de dolari, iar în „cartierele” sărace infractorii condamnaţi dorm pe afară sau se îngrămădesc în celule foarte mici. Între zidurile închisorii se află localuri, frizerii şi chiar un hotel.
Locul a fost făcut celebru de un jurnalist australian, Rusty Young, în cartea sa „Marching Powder”, publicată în 2003. La ani distanţă, el a revizitat închisoarea San Pedro şi a constatat că, după 12 ani, nimic nu s-a schimbat. Traficul de droguri se face agresiv în închisoare, iar prizonierii trebuie să îşi plătească celulele şi hrana şi fac muncă brută pentru a câştiga banii cu care să îşi cumpere narcoticele.
Bizar este că familiile deţinuţilor se află şi ele în interiorul închisorii. Se porneşte de la premiza că soţiile şi copiii sunt în siguranţă în interior, decât dacă ar locui pe străzile sărace care împrejmuiesc zidurile penitenciarului.
Cu toate acestea minorii devin de multe ori victime. Aşa s-a întâmplat şi în cazul unei fetiţe de 12 ani care a rămas însărcinată după ce a fost violată de un grup de deţinuţi, în 2013. Aceste infracţiuni nu rămân însă nepedepsite de „consiliu”.
Prizonierii au conceput un sistem de reguli şi legi pe care le şi aplică, în condiţiile unei intervenţii minime din afară.  Violatorii şi pedofilii sunt supuşi „judecăţii” într-un bazin de beton unde sunt bătuţi, înjunghiaţi şi electrocutaţi până mor în faţa mulţimii.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
FANATIK.RO
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI