Pizza pe vulcan, un succes culinar
Bucătarul lucrează pe vulcanul Pacaya de cinci ani, un munte care, spune Mario, își permite să fie „mângâiat și admirat”.
„Am vândut de toate, de la înghețată la legume, dar nu m-am gândit niciodată că un vulcan va fi punctul de plecare al succesului meu culinar”, a declarat Mario David García în The Times.
Acum comercializează „cea mai periculoasă pizza din lume”, făcută chiar pe vulcanul activ din Guatemala.
Ocazional, vulcanul provoacă unele efecte secundare. Mario a spus că într-o zi vulcanul degaja mult sulf și că atunci când a coborât de pe munte a avut sângerare nazale și a trebuit să închidă restaurantul timp de 15 zile.
Atracție pentru turiști
„Abia până când stăteam să mănânc pizza, mi-am dat seama că este un vulcan activ. Poate că nu a fost cea mai sigură experiență de călătorie solo, dar pizza a avut un gust grozav”, a declarat un turist american.
Pacaya este un vulcan activ și ultima sa erupție de lavă a avut loc în mai 2021. Pacaya este unul dintre cei trei vulcani activi din Guatemala, are peste 2.500 de metri înălțime și face parte din atracția turiștilor care vizitează țara.
Un referat de la Muzeul Național de Istorie Naturală al Instituției Smithsonian din SUA arată că „fluxurile extinse de lavă, exploziile stromboliene și cenusa craterului Mackenney au caracterizat din 1961 activitatea continuă de la Pacaya”.