În vârstă de doar 29 de ani, Ioana Georgescu a depus, recent, jurământul la Căminul Cultural din Călinești.

„Cu bucurie am fost astăzi prezent la Călinești, împreună cu senatorul Cristina Mariana Stocheci, acolo unde Ioana Georgescu – primar Călinești, cel mai tânăr primar din Argeș a depus jurământul de învestitură în funcţie. La numai 29 de ani, ea a preluat conducerea destinelor celei mai mari comune din județul Argeș, Călineștiul înregistrând peste 10.000 de locuitori!”, a transmis Adrian Bughiu, vicepreședintele Consiliului Județean Argeș.

La eveniment au fost prezenți angajați ai Primăriei, oameni de rând, dar și alți edili din județ. Nu a lipsit nici Excelența Sa, dr. Mihai Stuparu, ambasadorul României în Republica Arabă Egipt.

Anunțul lui Adrian Bughiu, vicepreședintele CJ

Ioana Georgescu se află la prima experiență administrativă, dar cetățenii din Călinești au mare încredere în ea.

„Vreau să îi mulțumesc și lui Mihai Georgescu care a fost un primar destoinic și acest lucru s-a văzut și în investițiile care au fost făcute în acești patru ani. Este evident că de când domnia sa a asigurat managementul acestei localități lucrurile s-au schimbat vizibil în bine, iar acum misiunea de a asigura continuitatea acestei dezvoltări îi revine Ioanei Georgescu. Sunt convins că împreună vor face echipă bună pentru comunitatea din Călinești”, a adăugat vicepreședintele CJ Argeș, Adrian Bughiu.

Senatul schimbă a treia oară accesul angajaților. Salariații vor fi puși să ocolească Parlamentul, o nouă firmă va livra un sistem mai scump – EXCLUSIV
Recomandări
Senatul schimbă a treia oară accesul angajaților. Salariații vor fi puși să ocolească Parlamentul, o nouă firmă va livra un sistem mai scump – EXCLUSIV

În ultimii patru ani, Consiliul Județean Argeș a alocat peste 2,5 milioane lei, fonduri care au fost investite de Primărie Călinești în modernizarea comunei.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (3)

Irinel   •   24.10.2024, 12:07

Bravo !!!Felicitari !!!!Mult succes !!!!

nasty1   •   24.10.2024, 11:54

Stirea adevarata, ratata de reporteri, e ca primaria din Calinesti ramane in familie! :))) Conform presei din Arges, Ioana Georgescu (PSD) a preluat stafeta la primarie de la tatal ei, Mihai Georgescu (tot PSD).

    1Gin   •   25.10.2024, 10:25

    nasty1   •  24.10.2024, 11:54

    Stirea adevarata, ratata de reporteri, e ca primaria din Calinesti ramane in familie! :))) Conform presei din Arges, Ioana Georgescu (PSD) a preluat stafeta la primarie de la tatal ei, Mihai Georgescu (tot PSD).

    Exact asta voiam să scriu, dacă e doar o coincidență de nume între fostul și actuala. Trist.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Romina Gingașu, soția moștenitorului Ferrari, mesaj dur la adresa lui Elon Musk. Ce i-a transmis românca miliardarului american. „Domnule Musk”
Unica.ro
Romina Gingașu, soția moștenitorului Ferrari, mesaj dur la adresa lui Elon Musk. Ce i-a transmis românca miliardarului american. „Domnule Musk”
S-a aflat cum au ales, de fapt, Nicușor Dan și soția lui numele Aheea și Antim pentru copiii lor: "În momentul ăla..."
Viva.ro
S-a aflat cum au ales, de fapt, Nicușor Dan și soția lui numele Aheea și Antim pentru copiii lor: "În momentul ăla..."
Diana Șucu a spus ce salariu uriaș avea la TVR 2: Soțul meu, când m-a cunoscut, nu m-a luat de pe stradă… Eu, ca vedetă a postului, aveam salariu…”. WOW! Chiar a spus suma
Libertateapentrufemei.ro
Diana Șucu a spus ce salariu uriaș avea la TVR 2: Soțul meu, când m-a cunoscut, nu m-a luat de pe stradă… Eu, ca vedetă a postului, aveam salariu…”. WOW! Chiar a spus suma
„A venit vremea să ne luăm țara înapoi!” Un bărbat care anunțase că se întoarce în România, oprit la frontieră: ce avea în bagaje
Adevarul.ro
„A venit vremea să ne luăm țara înapoi!” Un bărbat care anunțase că se întoarce în România, oprit la frontieră: ce avea în bagaje
A uitat-o complet pe Babs! Dorian Popa și noua lui parteneră și-au dus relația la următorul nivel. Cum le-a surprins artistul pe iubita și mama lui. FOTO
Elle.ro
A uitat-o complet pe Babs! Dorian Popa și noua lui parteneră și-au dus relația la următorul nivel. Cum le-a surprins artistul pe iubita și mama lui. FOTO
Așa tort sigur n-ai mai văzut! Îmbrăcată într-o rochie cu pene și cristale, Bianca Drăgușanu și-a sărbătorit cea de-a 43-a zi de naștere. TORTUL vedetei a atras toată atenția însă! Uite de ce! FOTO

Au apărut primii cartofi noi româneşti, la un preţ de 3 ori mai mare decât cei vechi
Observatornews.ro
Au apărut primii cartofi noi româneşti, la un preţ de 3 ori mai mare decât cei vechi
Horoscop 11 martie 2025. Scorpionii vor avea ocazia să dea un exemplu prețios celor din grupul din care fac parte, profesional sau nu
HOROSCOP
Horoscop 11 martie 2025. Scorpionii vor avea ocazia să dea un exemplu prețios celor din grupul din care fac parte, profesional sau nu

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI