Un eveniment a fost organizat joi, la Tel Aviv de membrii familiei băiețelului, pentru marcarea a ceea ce ei au numit „cea mai tristă zi de naştere din lume”.

În piața din centrul orașului s-a adunat o mulțime de oameni ținând în mâini baloane portocalii, culoare care amintește de părul roșcat al copilului. De altfel, o fotografie cu el zâmbind în timp ce ține în mână un elefant roz s-a răspândit în ultimele luni în presa internațională.

În același timp, în kibbutzul Nir Oz, rude ale familiei și un grup mic de prieteni au organizat un alt eveniment, având un tort cu imaginea lui Kfir.

„Kfir Bibas nu este inamicul Hamas. Hamas nu are reguli. Ştii, orice regulă, chiar şi din Coran, spune că nu poţi face rău copiilor (…) aşa că Hamas încalcă toate regulile islamului”, a declarat pentru CNN Jimmy Miller, vărul familiei Bibas.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Fotografia copilului a fost prezentată joi la Forumul Economic Mondial de la Davos și de președintele Israelului Isaac Herzog.

În acest moment nu este clar dacă Kfir, părinții și fratele lui mai sunt sau nu în viață. Deși acordul privind armistițiului temporar de la finalul lunii noiembrie prevedea eliberarea femeilor și copiilor, ei nu au fost puși în libertate, iar Forțele de Apărare ale Israelului (IDF) afirmau atunci că este posibil ca familia să fie ținută ostatică de alte grupări.

Ulterior, Hamas a anunțat, fără să prezinte dovezi, că Kfir, fratele lui şi mama lor au murit în urma unui atac israelian, informație despre care IDF a precizat joi pentru CNN că „nu are niciun comentariu”.

De asemenea, Hamas a publicat imagini video cu Yarden Bibas, tatăl lui Kfir, în care bărbatul îl acuza pe premierul israelian Benjamin Netanyahu pentru moartea soției sale și a celor doi copii.

Armata israeliană a precizat că videoclipul arată un „act crud de teroare psihologică pe care Hamas îl folosește împotriva familiilor de ostatici”.

Autoritățile israeliene spun că 253 de oameni au fost luați ostatici de Hamas pe 7 octombrie și că, după eliberările de la finalul anului trecut, au mai rămas 132, dintre care 105 mai sunt în viaţă.

Foto: Profimedia

Rezultate Exit poll alegeri prezidențiale 2024 – turul I – cine intră în turul 2. Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale potrivit BEC!
 

Urmărește-ne pe Google News