Cea mai veche monedă de argint din Germania a fost vândută în Dormund în cadrul unei licitaţii pentru suma de 34.000 de euro. Persoana care a câştigat licitaţia este un colecţionar privat din vestul ţării care nici nu s-a uitat la bani când a văzut că-şi poate mări colecţia.

Moneda a fost produsă între anii 747 – 751, sub domnia regelui Pippin al III-lea, care a decis să înlocuiască sistemul monetar al Imperiului Roman. Ea a fost descoperită în 1981, în urma unor săpături efectuate în oraşul Trier, vestul Germaniei.

Monedele din perioada regelui Pippin sunt considerate primele monede independente emise în Germania, ţară care din 2002 a trecut la euro.

 
 

Urmărește-ne pe Google News