Mai simplu spus, S&P a evaluat situația economică a României și a decis că țara noastră are o economie stabilă, dar nu fără riscuri și, de asemenea, că are o capacitate bună de a-și plăti datoriile. Standard & Poors este o agenție de rating financiar americană recunoscută la nivel internațional. Ratingurile S&P sunt importante pentru investitori, deoarece ajută la evaluarea riscurilor asociate cu diferite investiții

„Agenția consideră că economia României va înregistra o creștere de 1,6% în anul 2024, respectiv de puțin sub 3% în medie în perioada 2025-2027, în condițiile în care țara noastră va beneficia de fonduri europene importante atât din Cadrul Financiar Multianual 2021-2027, cât și din Mecanismul de Redresare și Reziliență”, scrie în comunicatul transmis de instituția condusă de Marcel Boloș.

Principalele aspecte care ar putea îmbunătăți ratingul de țară al României sunt reducerea semnificativă a deficitului fiscal și a datoriei publice.

Dacă însă România nu reușește să controleze deficitele și dezechilibrele economice, ar putea pierde ratingul de credit, ceea ce ar face mai greu și mai costisitor pentru guvern să împrumute bani, ducând astfel la o creștere economică mai scăzută.

Ciolacu și Ciucă au apreciat anunțul S&P

Premierul PSD Marcel Ciolacu a spus că anunțul agenției de rating Standard & Poors este o dovadă a stabilităţii macroeconomice şi a perspectivelor de dezvoltare pe care le are România în următorii ani.

Și președintele Senatului și al PNL, Nicolae Ciucă, a spus că stabilitatea economică a României a fost reconfirmată, dar a cerut Guvernului să depună la Comisia Europeană un plan fiscal-bugetar concret.

Ce nu au spus guvernanții

S&P a emis însă și avertismente, notează Economedia. Mai precis, se preconizează că cheltuielile dinaintea alegerilor parlamentare și prezidențiale vor face ca deficitul bugetar să ajungă la 7,3% în acest an, în timp ce economia va crește doar cu 1,6%.

De asemenea, S&P a atras atenția și asupra majorării pensiilor și salariilor, precum și asupra posibilelor întârzieri în primirea fondurilor europene.

„Creșterea cheltuielilor se va apropia de 20% an la an. Depășirea cheltuielilor se datorează în mare parte creșterii salariilor din sectorul public cu 20%, constând în 14 miliarde lei (aproape 1% din PIB), majorarea pensiilor din septembrie care costă 0,6% din PIB, cheltuielilor militare care cresc la aproape 2,5% din PIB și investiții publice de aproximativ 7% din PIB, acoperite doar parțial de fonduri europene”, a transmis S&P, potrivit hotnews.ro. În plus, agenția estimează că datoria României va continua să crească, depășind 54% din PIB până în 2027.

O altă problemă remarcată de agenția de rating este inflația crescută.

Inflația din România este acum cea mai mare din Europa Centrală și de Est (ECE), cu peste 5%, din cauza cererii interne ridicate pe fondul expansiunii fiscale. Estimăm că va rămâne ridicată și va continua să reprezinte o provocare pentru BNR

Agenția de rating Standard & Poors:

Totodată, creșterea economică reală în prima jumătate a anului a fost mai lentă decât a anticipat S&P, care în aceste condiții a redus prognoza de creștere reală în acest an, de la aproximativ 3%, la 1,6%.

Urmărește-ne pe Google News