La începutul acestei luni, polițiștii din orașul Chitila au fost sesizați de reprezentatul unei firme cu sediul în localitatea Dragomirești-Vale despre faptul că au fost sustrase din depozitul societății, mai multe ceasuri, în valoare de peste 19.000 de lei. În urma investigațiilor, polițiștii i-au identificat pe R.F., de 21 de ani, B.R., de 22 de ani, D.B., de 24 de ani și S.I., de 18 ani, suspecți de comiterea furtului, angajaţi chiar la unitatea respectivă. În urma perchezițiilor făcute acasă la trei dintre suspecți au fost găsite 20 de ceasuri aparținând unor mărci de renume. De asemenea, oamenii legii au descoperit că acestea erau vândute cu sume între 100 și 150 de euro pe un site de socializare.
Pe numele tinerilor au fost întocmite dosare penale pentru săvâșirea infracțiunii de furt, faptă pentru care riscă o pedeapsă privativă de libertate de până la 8 ani.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Viva.ro
Erau de nedespărțit, dar acum s-a aflat de ce Denisa Tănase s-a distanțat de sora ei, Raluca. Totul a pornit de la un fost iubit și mulți au rămas fără cuvinte când au auzit ce s-a întâmplat între ele: „N-am acuzat-o nicio secundă..."
Libertateapentrufemei.ro
Surpriză! Cristina Cioran a anunțat sexul bebelușului! Doamne, ce nume superb a ales! Când naște
FANATIK.RO
Cele două legume care reduc nivelul de colesterol din sânge. Au o mulțime de beneficii pentru organism, dar românii nu le consumă prea des
Elle.ro
Romanița Iovan și fiul ei, Albert, apariție cool la ELLE STYLE AWARDS 2024! Cum arată ținutele asortate cu care cei doi au atras atenția. FOTO
Unica.ro
Ce a făcut Alexia Eram, după ce Mario Fresh a lansat o piesă în care îi cere iertare: 'Îmi pare rău, tare rău'
Observatornews.ro
Călin Georgescu şi-a amintit de întâlnirea cu Horaţiu Potra de la ferma din Ciolpani, deşi negase de mai multe ori
HOROSCOP
Horoscop 13 decembrie 2024. Leii au parte de o zi cu destul de multe momente în care le va fi ușor să coopereze cu cei din jur în orice problemă