Ceauşescu bătea ambasadorii străini la fund

Acreditat ca ambasador al RFG în România, în cursul anului 1971, Erwin Wickert a avut parte de prima experienţă vânătorească în cursul iernii anului 1972. Evenimentul, după cum spune Wickert în cartea lui de memorii, “Ochii fericiţi”, avea loc, de obicei, în lunile ianuarie sau februarie. “Animalele cele mai agere, gândea Ceauşescu, care puteau fi aduse în bătaia puştilor diplomaţilor, ar fi fazanii şi iepurii”, notează fostul ambasador.

Trebuia să ţină un animal în braţe

Unul dintre cele mai importante momente ale evenimentului era “botezul vânătoresc”, dat celor care participau pentru prima oară la vânătoarea organizată pentru reprezentanţii statelor străine.

În acel an, erau şapte astfel de “boboci”, printre care însuşi Wickert, care n-a scăpat de ritualul respectiv. “Trebuia să stăm pe saltea şi să ţinem în mâini capul unui iepure şi pe cel al unui fazan ce ieşeau din tolba de vânătoare. Şeful vânătorilor, Ceauşescu, ne punea nouă, începătorilor în ale meşteşugului, o întrebare. Fiecare dintre novici trebuia să găsească pe dată un răspuns pe placul mai-marelui între vânători.

Ceauşescu considera întotdeauna fals răspunsul şi Excelenţa care se afla în acel moment pe saltea primea de la preşedinte câte trei lovituri, cu o vergea lungă, pe şezut. Doar o dată a fost făcută o excepţie, după lungi discuţii, când ambasadoarea din Filipine a refuzat categoric să se supună ritualului”, scrie Wickert în memoriile lui.

Recomandări

Dosarul 10 August 2018: reperele unui proces început cu 5 ani întârziere. Coloneii Cucoș, Cazan și Sindile sunt la câteva luni de achitare

«Îmi displăcea şi el, şi ritualul lui»

“S-a auzit ceva zumzet, când mi-a venit rândul să stau pe saltea.

Am scos din tolbă capul iepurelui şi pe cel al fazanului. Tare greu îmi venea să fac aşa ceva. Ceauşescu mi-a pus o întrebare: “Va plăti Germania Federală României ajutorul pentru dezvoltare?”. Am ridicat capul din poziţia aceea incomodă şi am strigat: “Nici un leu! Mai mult, vom face propuneri la GATT (n.trad. – Acordul General pentru Tarife Vamale şi Comerţ, devenit, din 1995, OMC, Organizaţia Mondială a Comerţului) ca România să fie recunoscută ca ţară dezvoltată”.

Translatorul a tradus. Ceauşescu a decis că răspunsul nu e cel corect şi mi-a aplicat trei uşoare lovituri cu vergeaua. A început să râdă. El şi ritualul îmi displăceau”, mai spune Wickert în cartea sa.

„Nea Nicu înfuleca lacom, fără să clipească”

Wickert oferă detalii şi despre masa ce urma vânătorii. Contrar regimului de mai târziu, Ceauşescu se pare că mânca vârtos, pe nerăsuflate, din toate bucatele, stropind totul cu vin roşu.

Tot în cartea lui de memorii, Wickert dă detalii despre ospăţul ce urma vânătorii. “Masa a fost pusă într-un cort militar lung şi înalt (…) În spatele nostru stăteau translatorii, care nu mâncau împreună cu noi. (…) Mai întâi s-au pus pe masă usturoi, castraveţi muraţi, ardei, pâine caldă şi mămăligă, împreună cu ţuică şi, apoi, pe rând, vin alb şi vin roşu. Deşi încă nu erau aşezaţi la masă toţi invitaţii, Ceauşescu a început să mănânce.(…) S-au adus întruna tot felul de preparate din carne – vânat, peşte -, toate fripte pe grătar ori înăbuşite. Ceauşescu înfuleca lacom, fără să clipească, tot ce i se punea în farfurie. Îndesa în el!”. Cât despre băutură, Wickert afirmă: “Ceauşescu bea mult, mai mult vin roşu decât ţuică, dar nu era beat, doar cu mult chef şi, evident, bucuros de festinul vânătoresc atât de rustic. Dar vesel cu adevărat nu era nimeni din anturajul lui. Fiecare ştia: omul acesta, care acum era pus pe glume, o să aibă mâine o altă dispoziţie şi atunci ar putea curăţa brutal pe oricine din calea lui, dacă nu i-ar mai fi plăcut să-l vadă la faţă”.

foto: arhiva online a comunismului românesc

Urmărește-ne pe Google News