Pachetele de vacanţă acordate de CEC Bank se adresează salariaţilor din spitalele care au luptat în prima linie împotriva Covid-19 (spitale de asistenţă pentru cei bolnavi şi spitale suport), conform Ordinului Ministrului Sănătăţii 623/2020 cu modificările ulterioare.
Pachetele de vacanţă vor fi acordate în ordinea înscrierilor, fără tragere la sorţi şi conform termenilor şi condiţiile campaniei, putând fi folosite în perioada 1 septembrie 2020 – 1 septembrie 2022, excluzând anumite perioade din an (sărbătorile legale, perioadele de vârf de sezon etc), notează Agerpres.
Cei interesaţi se pot înscrie în secţiunea dedicată de pe site-ul băncii, până pe 30 iunie 2020 şi îşi pot alege unitatea hotelieră pentru care doresc să beneficieze de pachetul de vacanţă.
Salariaţii din spitale pot opta pentru unul dintre cele 21 de hoteluri care fac parte din campanie, printre care: Grupul Ana Hotels, Grupul Continental Hotels, Grupul Phoenicia Hotels, Complex Turistic Vox Maris, Grand Hotel Napoca, Hotel Carmen Predeal, Hotel Hilton Sibiu, Kronwell Braşov Hotel, Hotel Ramada Braşov sau Hotel Olăneşti.
CEC Bank este deţinută de statul român prin intermediul Ministerului Finanţelor Publice.