CEDO a stabilit astfel că țările membre ale Consiliului Europei, inclusiv România, trebuie să recunoască prin lege și să protejeze aceste familii, precizează Asociația ACCEPT, printr-un comunicat. De asemenea, statele semnatare ale Convenției Europene „au obligația pozitivă să asigure, fără discriminare, recunoașterea legală a cuplurilor LGBTI, indiferent de opinia unui segment din societate”, continuă comunicatul citat, precizând că hotărârea CEDO a fost luată în baza „Articolului 8 din Convenția Europeană, care protejează viața de familie”.
În urma acestei decizii istorice, pentru a fi în acord cu Convenția, toate statele semnatare, inclusiv România, trebuie să adopte o formă juridică de recunoaștere a familiilor formate din persoane de același sex și să creeze un cadru legal care să protejeze traiului în comun al acestor cupluri.
Asociația ACCEPT:
În cazul Fedotova vs Rusia sunt implicate trei cupluri formate din persoane de același sex, cetățeni ruși. Ei au dat în judecată Rusia la CEDO, acuzând nerespectarea dreptului la viața privată și de familie și nerespectarea interdicției asupra discriminării. Totul, în contextul în care cuplurile au depus dosare de căsătorie la birouri din Moscova și Griazi, oraș din vestul Rusiei, dosare care au fost respinse.
Primul cuplu, format din Irina Fedotova și al Irina Shipitko, a depus actele în 2010, iar celelalte două, formate din Dmitriy Chunosov și Yaroslav Yevtushenko și, respectiv, Ilmira Shaykhraznova și Yelena Yakovleva au făcut solicitarea în 2014.
Situația din România
Asociația ACCEPT precizează în acest context că „în prezent, familiile formate din persoane de același sex din România se confruntă cu aceleași probleme semnalate în cazul Fedotova împotriva Rusiei”, țara noastră numărându-se printre ultimele șase state membre UE care „nu oferă nicio formă de protecție legală pentru familiile bazate pe cupluri de același sex”.
În acest moment, asociația așteaptă rezolvarea a 23 de plângeri împotriva României, referitoare la nerespectarea drepturilor persoanelor de același sex. Unul dintre ele este cazul Buhuceanu și Ciobotaru împotriva României, în care sunt implicate 21 de familii, despre care ACCEPT precizează că „sunt reprezentative și pentru diversitatea etnică a României”.
O soluționare așteaptă și cazul Coman și alții, și cazul B și K. În primul, cei doi parteneri au fost recunoscuți, în 2018, ca soți și ca familie de Curtea de Justiție a Uniunii Europene și de Curtea Constituțională a României, însă, precizează ACCEPT, „ambele decizii au fost ignorate de puterea executivă, legislativă și judecătorească din România”. În 2020, Comisia Europeană a declanșat o procedură de pre-infringement împotriva României, din această cauză.
„Odată cu hotărârea CEDO în cazul Fedotova împotriva Rusiei, se anticipează o accelerare a soluționării celor 23 de plângeri depuse împotriva statului român. Este timpul ca România să ofere protecție tuturor cetățenilor și tuturor familiilor în mod egal”, mai precizează Asociația ACCEPT.
Foto: 123rf.com