Serviciul de
presă al CEDO a precizat că „în acest stadiu, nicio pierdere de date” nu a fost
constatată.
Originea atacului nu a fost identificată oficial pentru moment, iar atacul a fost constatat după pronunţarea verdictului dat publicităţii marţi la orele 15.00, privind plasarea şi menţinerea în detenţie în închisori turce, din noiembrie 2016, a liderului prokurd Selahattin Demirtas.
Atacul cibernetic
a durat până miercuri dimineața.
„Analizăm
consecinţele pe care le vom atribui acestui caz”, a precizat serviciul de presă
al CEDO.
Este a doua
oară când CEDO a fost victima unui atac cibernetic, „însă acesta este de mare
amploare”, a adăugat serviciul de presă.
Marți, CEDO a condamnat Turcia pentru plasarea şi menţinerea în detenţie din 2016 a liderului prokurd Selahattin Demirtas, cerând eliberarea „imediată” a acestuia.
Decizia
Curţii a indicat cinci încălcări ale Convenţiei, referitoare mai ales la „libertatea
de exprimare”, la „libertate şi siguranţă”, la „alegeri libere”.
Selahattin Demirtas
este fost deputat, fost candidat la preşedinţie şi unul din principalii rivali
ai lui Recep Tayyip Erdogan.
El se află în detenţie de la arestarea sa în noiembrie 2016, la câteva luni de la puciul eşuat din iulie împotriva preşedintelui turc. Acuzat de „terorism” de către regim, Demirtas riscă până la 142 de ani de închisoare dacă va fi găsit vinovat în principalul proces în care este judecat şi al cărui verdict nu a fost încă dat.
În decizia
de marţi, CEDO mai dispune ca lui Selahattin Demirtas să-i fie acordate
despăgubiri totale de 60.400 de euro.
Preşedintele
Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a condamnat decizia CEDO.
„Aceasta este o decizie totalmente politică. A cere eliberarea celui care este responsabil de moartea a 39 de concetăţeni de-ai noştri demonstrează o politică cu duble standarde, aceasta este ipocrizie”, a declarat Erdogan, cu referire la manifestaţiile care s-au soldat cu zeci de morţi în 2014 în sud-estul Turciei.