De asemenea, autoritățile de la Praga au permis redeschiderea unor școli, saloane de coafură, mall-uri, cinematografe și alte mici afaceri. Muzeele și galeriile și-au deschis și ele ușile, iar guvernul a dat undă verde pentru nunți, evenimente culturale și religioase de mai puțin de 100 de persoane. Totodată, echipele sportive profesionale au reluat pregătirea completă.
Însă, pentru mulți cehi, cei mai mari băutori de bere pe cap de locuitor din lume, redeschiderea teraselor restaurantelor și a berăriilor a fost un punct culminant al planului guvernului de a relansa economia pe etape.
„Având în vedere că berea se află, în sfârșit, într-o halbă, mai degrabă decât într-un pahar de plastic, băută la o fereastră sau în balcon, este absolut grozav”, spune Ivan Verner, un pensionar care soarbe un Pilsner Urquell la una dintre berăriile faimoase din centrul Pragăi.
Băutorii „matinali” au umplut jumătate din mese la prima oră a dimineații. Cealaltă jumătate a fost închisă din cauza restricțiilor de distanțare socială.
„Am așteptat cu nerăbdare acest moment, deoarece au anunțat că terasele se vor redeschide”, a mai spus pensionarul consumator de bere.
Măsurile stricte au de distanțare socială impuse de guvernul de la Praga au auvt un efect economic dur, economia cehă înregistrând ceai mai slabă performanță de la criza financiară globală din 2009. Însă, țara se îndreaptă încet spre o aparentă normalitate.
„Hainele pe care ar fi trebuit să le vindem pentru primăvară, acum vom fi vândute vara și toamna”, a declarat Michal Micka, proprietarul lanțurilor de brand Pietro Filipi și Kara, care a prezis o scădere a vânzărilor de 25% în 2020, în cel mai fericit caz. „Acesta este singurul mod de a face acest lucru. Avem stoc și trebuie să-l vindem!”
Guvernul a încercat să ajute companiile cu subvenții salariale și amânări de la plata chiriilor, dar multe firme spun că este un proces prea complicat, care face ca ajutorul financiar să fie greu de accesat.
De asemenea, autoritățile cehe au redus restricțiile de călătorie începând de luni, permițând locuitorilor din afara Uniunii Europene să intre în țară dacă pot prezenta un test COVID-19 negativ și își desfășoară anumite activități, cum ar fi cele din sectorul sănătății.
Trenurile și autobuzele au repornit pe rutele străine, în timp ce compania națională de transport aerian a declarat că va relua unele operațiuni pe 18 mai cu zboruri către Amsterdam, Frankfurt, Paris și Stockholm.
Până în prezent, Republica Cehă a raportat 8.123 de cazuri conformate de Covid-19, cu 280 de morți, cu mult mai puțin decât mulți dintre vecinii săi din Europa de Vest.