Avionul C-130 Hercules, trimis de Ministerul Apărării, s-a stricat și a trebuit să fie trimisă o a doua aeronavă a MApN, un C-27J Spartan, care să ducă piesa necesară.

„Ca urmare a faptului că echipa tehnică de la bordul aeronavei C-130 Hercules de la Cairo nu a reușit procurarea pe plan local a piesei de schimb pentru remedierea defecțiunii raportate, o aeronavă C-27J Spartan a decolat în urmă cu scurt timp, în jurul orei 18.50, de pe Aeroportul Otopeni cu destinația Cairo, pentru a transporta materialele necesare”, a transmis Ministerul Apărării, sâmbătă seară, 11 noiembrie.

Cele două aeronave militare au plecat apoi de la Cairo și au ajuns la Baza Aeriană 90 din Otopeni în noaptea de sâmbătă spre duminică, 11 spre 12 noiembrie.

Este al doilea grup de români care a fost repatriat din Fâșia Gaza. Inițial, cei 41 de români ar fi trebuit să fie evacuați miercuri, 8 noiembrie, dar punctul de frontieră Rafah a fost închis pentru tranzitul persoanelor și au ajuns în Egipt o zi mai târziu.

Primii români evacuaţi din Fâșia Gaza au aterizat la București miercuri seară, 8 noiembrie, este vorba despre 93 de persoane. Câteva ore mai târziu au venit și 36 de cetățeni ai Republicii Moldova, cărora MAE român le-a acordat sprijin.

Primele declarații ale lui Alfred Bulai despre acuzațiile de agresiune sexuală: „Și-a dat tricoul jos. Reacția mea a fost una de uimire, probabil din acest motiv am râs”
Recomandări
Primele declarații ale lui Alfred Bulai despre acuzațiile de agresiune sexuală: „Și-a dat tricoul jos. Reacția mea a fost una de uimire, probabil din acest motiv am râs”

În total, 134 de români au fost evacuați din Fâșia Gaza până acum, dintre cei aproximativ 360 care au solicitat să fie scoși din teritoriul controlat de gruparea palestiniană Hamas din cauza războiului cu Israel.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (14)

mariussorin75   •   13.11.2023, 11:50

Trebuia sa iesim si noi in evidenta cu ceva ....pozitiv

Aura1   •   12.11.2023, 19:03

Bine că au reușit să scape de infern...

demostene1   •   12.11.2023, 13:18

Ce căutau atâția români acolo? Vezi femei românce care s-au mutat acolo pentru soții lor. Pai din moment ce au considerat ca acolo r așa bine, de ce statul român se le mai ajute? Femeile alea nu s-au simțit românce de 10-20 de ani și nu au contribuit deloc la bugetul României, și-au adus aminte de Romania doar când a fost nevoie de ajutor, dar de buna voie ai decis să meargă acolo.

Vezi toate comentariile (14)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Din ce grupare ar fi făcut parte „Șacalul”. Ca să nu dea de bănuit, mergea din când în când la biserică
Știrileprotv.ro
Din ce grupare ar fi făcut parte „Șacalul”. Ca să nu dea de bănuit, mergea din când în când la biserică
Wow! Ce mult a crescut și ce frumoasă este Elena, fiica adoptivă a Paulei Seling! Imaginea care i-a impresionat pe fani
Viva.ro
Wow! Ce mult a crescut și ce frumoasă este Elena, fiica adoptivă a Paulei Seling! Imaginea care i-a impresionat pe fani
Doamne, ce imagini a publicat Elena Udrea cu fiica ei, Eva Maria! Înaltă, frumoasă, cu ochii albaștri, dar triști
Libertateapentrufemei.ro
Doamne, ce imagini a publicat Elena Udrea cu fiica ei, Eva Maria! Înaltă, frumoasă, cu ochii albaștri, dar triști
Ce a descoperit o femeie care le-a făcut un test ADN copiilor săi. A rămas șocată când a văzut rezultatele
FANATIK.RO
Ce a descoperit o femeie care le-a făcut un test ADN copiilor săi. A rămas șocată când a văzut rezultatele
Sabrina Voinea, apariție inedită la Palatul Cotroceni, în fața lui Klaus Iohannis
GSP.RO
Sabrina Voinea, apariție inedită la Palatul Cotroceni, în fața lui Klaus Iohannis
Monumentul din România dedicat dacilor. E la marginea unui drum important, mulți au trecut pe lângă el fără să știe ce simbolizează
FANATIK.RO
Monumentul din România dedicat dacilor. E la marginea unui drum important, mulți au trecut pe lângă el fără să știe ce simbolizează
El este noul iubit al uneia dintre cele mai îndrăgite cântărețe! S-au cunoscut într-o excursie cu barca și s-au îndrăgostit!
Unica.ro
El este noul iubit al uneia dintre cele mai îndrăgite cântărețe! S-au cunoscut într-o excursie cu barca și s-au îndrăgostit!
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Orangesport.ro
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Ciclonul a lovit din nou pe litoral. Localnicii din Vama Veche s-au temut de un nou dezastru
Observatornews.ro
Ciclonul a lovit din nou pe litoral. Localnicii din Vama Veche s-au temut de un nou dezastru
Horoscop 12 septembrie 2024. Taurii ar fi bine să își păstreze căldura sufletească, chiar și într-o zi precum cea de astăzi, pentru că vor avea nevoie de ei
HOROSCOP
Horoscop 12 septembrie 2024. Taurii ar fi bine să își păstreze căldura sufletească, chiar și într-o zi precum cea de astăzi, pentru că vor avea nevoie de ei

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI