Analizând obiceiurile a peste 4.500 de persoane, oamenii de ştiinţă au ajuns la concluzia că rata mortalităţii a fost cu 48% mai mare pentru voluntarii ce petreceau mai mult de patru ore pe zi în faţa unui ecran – în afara orelor de muncă -, comparativ cu persoanele care petreceau mai puţin de două ore pe zi în faţa unui ecran.
Riscul de producere a unui incident cardiac, precum infarctul, este cu 125% mai mare la persoanele care rămân inactive în faţa ecranului timp de peste două ore pe zi, comparativ cu persoanele care petrec mai puţin de două ore în faţa unui ecran.
„Din ce în ce mai mulţi oameni au obiceiul ca atunci când se întorc de la lucru să aprindă televizorul şi să rămână în faţa ecranului timp de mai multe ore. Acest obicei este dăunător pentru inimă şi pentru sănătatea noastră în general „, a declarat Emmanuel Stamatakis, expert la University College din Londra.
Specialiştii atrag atenţia că, în prezent, „cei mai mulţi dintre adulţi îşi petrec o parte importantă din zi în mijloacele de transport stând în faţa unui computer”.