În zona rurală Valle Stura, din apropiere de Torino, se duce de peste 20 de ani o luptă surdă împotriva ciobanilor italieni și cei români și bulgari care au început să-și aducă oile pe pășunile multă vreme controlate de păstorii italieni, notează rotalianul.com.

Pe 24 octombrie, doi ciobani români au fost urmăriți și omorâți în bătaie de alți doi baci italieni. Cornel Calinciuc, în vârstă de 38 de ani, și Constantin Doru Olaru, în vârstă de 28 de ani, au fost găsiți morți pe un câmp din localitatea Castelrosso, lângă Chivasso.

Bărbații lucrau pentru un cioban din Venaria care le încredințase o turmă de aproape o mie de oi. Autorii crimei, frații Piero și Daniele Bergero, care dețin trei mii de oi, nu au avut milă pentru cei doi români pe care i-au snopit în bâtaie până când le-au zdrobit craniile, notează sursa citată.

După asasinarea celor doi ciobani români, păstorii din Bulgaria, Macedonia, Republica Moldova și Maroc au părăsit pășunile din provincia italiană pentru că „le este frică”, după cum a mărturisit un crescător de oi din zonă.

„Nu se vor mai întoarce pentru o vreme. Știu că păstorii italieni nu-i doresc aici. Acum, au început chiar să-i și ucidă… Pentru că în meseria noastră, care vine primul are dreptul la pășune. Este dificil să găsești un muncitor italian, păstorii străini acceptă condiții umile, ei pot dormi într-o baracă pentru 500 de euro pe lună, fără un contract de muncă, la negru, iar în Calabria, de exemplu o fac și pentru te miri ce, pentru 50 sau 100 de euro. Și se mișcă pretutindeni, oricând, nu se plâng niciodată că sunt obosiți. Sincer, nu știu ce ne-am face, dacă nu ar fi ei”, spune oierul italian.

Frații Bergero, ciobanii italieni arestați pentru dubla crimă, nu au dat nicio explicație pentru gestul lor.


Citește și Haine, încălțăminte, bijuterii și…scobitori luate de pomană de la Oana Zăvoranu, de vânzare pe OLX


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News