UPDATE 13:30: Bărbatul din Grecia, acuzat că și-a răpit copiii, ar fi avut un complice. Este vorba tot despre un cetățean grec care a fost și el ridicat de polițiști.

La secția 8 Poliție s-a deplasat o echipă de la Protecția Copilului care a discutat cu cei doi minori, timp în care tatăl lor și grecul care l-a ajutat să-i răpească pe cei doi frați au așteptat într-o altă cameră.

Bărbatul care l-ar fi ajutat pe grec să-și răpească copii

După ce toate formalitățile au fost făcute, tatăl, complicele acestuia și cei doi copii au fost duși de polițiști la Parchetul General pentru a fi audiați.

Grecul Georgios Micheloudachis, prins la nici 24 de ore după ce și-ar răpit copiii

Acolo, micuții se vor întâlni cu mama lor care va da, la rândul ei, explicații în fața anchetatorilor.


UPDATE 11:17: Frații, care ar fi fost răpiți de tatăl lor, urmează să fie preluați de polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Prahova. În aceast caz, au fost sesizați și reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (D.G.A.S.P.C), care acordă asistență celor doi copii până când aceștia vor fi încredințați mamei.

Georgios Micheloudachis, cetățeanul grec acuzat că și-ar fi luat copiii cu forța, va fi dus la sediul nspectoratului de Poliție Județean Prahova, unde va fi audiat.

Din cercetări a reieșit că, printr-o hotărâre judecătorească definitivă, tatăl nu avea drept de vizită și ar fi luat copiii de pe stradă.

În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lipsire de libertate și nerespectarea hotărârilor judecătorești, cercetările fiind continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vălenii de Munte.


Mașina cetățeanului grec, acuzat că și-ar fi luat copiii cu forța, a fost observată, marți dimineață, în jurul orei 7:25, în apropierea Ambasadei Greciei la București. Autoturismul înmatriculat în Grecia era parcat pe Bulevardul Ferdinand.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 2

sursă foto: Jandarmeria Română


Cei doi copii și tatăl lor, dați în urmărire și în consemn la frontieră, au fost duși la Secţia 8 Poliție din Capitală, de unde vor fi preluaţi de IPJ Prahova.

Poliţiştii au fost fost alertați, luni după-amiază, de către o femeie din localitatea Vărbilău, mama celor doi copii de 8 şi 10 ani, despre faptul că minorii au plecat împreună cu tatăl lor, fără a mai reveni acasă.

Din declarațiile mamei celor doi minori, Georgios Micheloudachis, grecul acuzat că și-ar fi răpit copiii, luni, din localitatea Vărbilău, a fost condamnat pentru trafic de stupefiante. În stare de șoc, femeia spune că nu este prima oară când bărbatul își răpește copiii, cu care a locuit în Grecia în perioada 2008-2013.

În 2014, Georgios Micheloudachis (foto) a venit în România și și-a dus cei doi copii în Grecia. Mama s-a dus de urgență în statul elen și și-a adus fetița și băiețelul înapoi în țară.

Georgios Micheloudachis, cetățeanul grec, acuzat că și-a răpit copiii

În 2016, femeia a obținut o hotărâre judecătorească definitivă de custodie exclusivă a minorilor, în favoarea sa. Potrivit deciziei instanței, Georgios Micheloudachis nu avea drept de vizită a celor doi copii.

Atunci când a fost găsit, bărbatul a cooperat cu jandarmi și a afirmat că nu a știut că nu are voie să se apropie de copii, precum nici faptul că mama acestora obținuse custodie exclusivă. Acum, autoritățile române urmează vor lua legătura cu reprezentanți ai Ambasadei Greciei pentru a obține clarificări în acest caz, mai ales că bărbatul a fost găsit în apropiere de reprezentanța diplomatică.

Îngrozită, mama a povestit autorităților că grecul a venit și în 2017 în România, când a urmărit-o cu mașina atât pe ea, cât și pe copii. Atunci, femeia a alertat Poliția, însă tatăl copiilor nu a fost găsit, nefiind tras la răspundere.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului General de Poliție Română, Georgios Micheloudachis a intrat în România, în 19 octombrie 2017, la volanul unui autoturism, marca Opel Corsa.

Bărbatul, în vârstă de 44 de ani, a mers luni în localitatea Vărbilău, județul Prahova, și și-ar fi luat copiii, fără acordul mamei acestora.

În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru lipsire de libertate şi nerespectarea unei hotărâri judecătoreşti, deoarece mamei i-au fost încredinţaţi copiii prin hotărârea unei instanţe.


Citește și Fostul spion rus Serghei Skripal a fost expus unei substanțe chimice. Este în stare gravă la spital


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News