Sublocotenentul Alexandru Iulian Ilie, din Batalionul 811 Infanterie “Dragonii Transilvani”, şi sublocotenentul Diana Elena Macovei, din Batalionul 812 Infanterie “Şoimii Carpaţilor”, din Câmpulung Moldovenesc, Suceava, s-au întors în sfârşit acasă.
Alexandru şi-a început misiunea în teatrul operaţional din deşert anul trecut, în iunie, iar la două luni i s-a alăturat şi Diana. Cei doi au ales să-şi unească destinele în Afganistan, în cadrul unei ceremonii emoţionante, iar de curând sunt acasă, la micuţa lor, Saşa, pe care au lăsat-o în grija bunicii cât au fost în misiune.
Citeşte şi: „Doi tineri militari români aflaţi în misiune s-au căsătorit în Afganistan”