„Cum arată disperarea unui om, știm în mare parte. Dar cum arată disperarea unui copil? Am vizitat astăzi copiii orfani… cel mijlociu tresaltă de fiecare dată când aude o ambulanță pe drum…. „vine mama”. Apoi întreabă ” când vine mama?”… de multe, multe, multe ori pe zi…. Fetița „cea mare” îi spune mătușii: „Mi-e dor de mama!” și apoi… „poți fi tu mama mea?”… off… înțelegând că nu se poate, continuă… „dar aș vrea să mă renasc, se poate?” „Așa ai putea să mă naști tu să fii mama mea, nu?”…. mătușa tace și plânge. Nu avem cum să o aducem înapoi pe mama lor, dar poate, medicii și personalul medical din maternitate pot fi mai sensibili de azi înainte… POATE”, a scris preotul.

Ministerul Sănătății a anunțat că la Spitalul Mavromati din Botoșani, unde vineri a murit Alexandra Ivanov, o tânără mămică, inspectorii sanitari au „identificat mai multe nereguli în activitatea desfăşurată de către personalul din cadrul unităţii spitaliceşti, aflat în serviciu la data evenimentului”.

Cernobîlul de la Valea Călugărească, Prahova. Autoritățile și-au dat acordul pentru un mare depozit de gunoi lângă munții de deșeuri industriale. „Roșia Montană se mută la noi!”
Recomandări
Cernobîlul de la Valea Călugărească, Prahova. Autoritățile și-au dat acordul pentru un mare depozit de gunoi lângă munții de deșeuri industriale. „Roșia Montană se mută la noi!”

Pacienta a fost ignorată aproape șapte ore pe patul de spital. Practic, de la ora 00:45, când s-a administrat ser fiziologic și un medicament, până la 07:35, când tânăra a intrat în șoc, nu a mai fost efectuată nicio manevră de îngrijire medicală, scrie în raport.

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a spus, miercuri, că e „foarte serios afectat” de cazul de la Maternitatea din Botoşani și că „acest eveniment nu a fost atât de mult legat mai degrabă de o eroare medicală, cât de o lipsă de interes şi empatie”.

Tânăra a sunat la 112 joi seara, 17 august, după ce începuse să sângereze. Era însărcinată și avea dureri mari. O ambulanță a preluat-o de acasă, din Botoșani, iar la ora 23.05 era deja la Maternitatea Spitalului Mavromati. Acolo i s-a spus că i se va face un chiuretaj a doua zi, când va veni medicul ginecolog care îi urmărea sarcina.

Au urmat ore de agonie pentru tânăra femeie, iar fratele ei a publicat mesajele schimbate pe telefon cu soțul. Ultimul scrie de Alexandra, la ora 07:05, vineri de dimineață, era către mama ei: „Nu am aer”. La ora 7:35 Alexandra a intrat în șoc, iar la ora 8:20 a fost declarat decesul, la Terapie Intensivă.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (10)

Denisaporojan   •   25.08.2023, 15:18

Soluția pentru a preveni astfel de drame este depolitizarea. Managerul oricărei institutii trebuie sa fie un om ales prin concurs corect, transparent, pe baza competitivității. Mai departe, acesta sa managerieze prin control strict și dur, reguli, interacțiune directă cu pacienții, care sa poată astfel sa corecteze multiplele nereguli. Dar la noi sunt "aleși" din 4 in 4 ani, pe filiere politice și deci incompetenți, manipulabili și fără coloana vertebrala. Un peste împuțit de la cap, de aici instituții unde șoarecii joaca pe masa, birocrație și din păcate mor oameni nevinovați

Pensiamortului_LA_EI_spitalpro   •   25.08.2023, 13:44

Sarcina ei era complicată infecțios, adică nu mai era vie, ci putrezita. Când ar fi operat-o, umpleau spitalul de bacterii. I-au dat deci un medicament f. puternic pe lângă serul fiziologic. Nu aflăm din presă despre doze... Eu m-aș fi dus la o clinică privată (trebuie să avem niște bani puși de-o parte!). Ăia de la privat or fi dezinfectand mai temeinic și poate nu se sperie la fel de tare când ești prea infecțios sau poate doar așa îmi place mie să cred.

AlexandraMilu   •   24.08.2023, 13:56

Of, saracutii...ce trauma!

Vezi toate comentariile (10)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce s-a întâmplat cu casa bărbatului din Florida care și-a ancorat-o cu curele și cârlige înainte de uraganul Milton
Știrileprotv.ro
Ce s-a întâmplat cu casa bărbatului din Florida care și-a ancorat-o cu curele și cârlige înainte de uraganul Milton
Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Viva.ro
Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Trecutul secret al Monicăi Bîrlădeanu. Cum arăta când era chelneriță, în Iași. Care au fost bărbații cu care s-a iubit
Libertateapentrufemei.ro
Trecutul secret al Monicăi Bîrlădeanu. Cum arăta când era chelneriță, în Iași. Care au fost bărbații cu care s-a iubit
Patru zodii protejate de divinitate până pe 20 octombrie. Lovituri pe plan financiar, schimbări, dar și oportunități uriașe pentru ele
FANATIK.RO
Patru zodii protejate de divinitate până pe 20 octombrie. Lovituri pe plan financiar, schimbări, dar și oportunități uriașe pentru ele
După 8 luni în România, fotbalistul din Superliga exclamă: „În 7 ani la Praga nu am simțit așa ceva!”
GSP.RO
După 8 luni în România, fotbalistul din Superliga exclamă: „În 7 ani la Praga nu am simțit așa ceva!”
Ce a găsit un cuplu de americani în grădina casei. Obiectul a fost scos la suprafață de uraganul Milton
FANATIK.RO
Ce a găsit un cuplu de americani în grădina casei. Obiectul a fost scos la suprafață de uraganul Milton
Prezentatorul TV din România a mărturisit că și-a înșelat nevasta! Puțini bărbați au curajul să recunoască asta!
Unica.ro
Prezentatorul TV din România a mărturisit că și-a înșelat nevasta! Puțini bărbați au curajul să recunoască asta!
Românii, OBLIGAȚI să-și schimbe buletinul. Termenul limită
Financiarul.ro
Românii, OBLIGAȚI să-și schimbe buletinul. Termenul limită
Mărturia tânărului lovit cu un ciocan în cap de 8 bărbaţi, în Chiajna: "Au venit chitiţi pe mine". Poliţia a spus iniţial că s-ar fi rănit singur
Observatornews.ro
Mărturia tânărului lovit cu un ciocan în cap de 8 bărbaţi, în Chiajna: "Au venit chitiţi pe mine". Poliţia a spus iniţial că s-ar fi rănit singur
Horoscop 15 octombrie 2024. Vărsătorii au de rezolvat multe probleme delicate în domeniul financiar, dar acestea sunt în interior
HOROSCOP
Horoscop 15 octombrie 2024. Vărsătorii au de rezolvat multe probleme delicate în domeniul financiar, dar acestea sunt în interior

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI