UPDATE ora 13.50. Trupurile a doi dintre cei trei tineri au fost găsite. Este vorba despre cele două fete, Bianca Doroş şi Patrizia Cormos. Ele au fost găsite duminică dimineaţă în timpul căutărilor care au fost reluate la prima oră, informează La Repubblica.

Un cadavru a fost deja recuperat, în timp ce operaţiunile sunt încă în curs de desfăşurare pentru celălalt.

Cele două corpuri au fost găsite de pompieri şi de echipele de protecţie civilă. Cadavrele se aflau în zona din aval de mica plajă unde cei trei prieteni au fost luaţi de valuri, de-a lungul malurilor aflate la 700-1000 de metri distanţă, sub podul Orsaria.

Căutările salvatorilor continuă pentru găsirea celui de-al treilea tânăr.

***

Știrea inițială: De trei zile, operaţiunile de căutare se desfășoară neîncetat. Autoritățile continuă misiunea de salvare cu elicopterele şi dronele Protecţiei Civile din Friuli Venezia Giulia, în speranța că cei trei tineri vor fi găsiți.

Sâmbătă, salvatorii au recuperat din apă telefonul mobil folosit pentru a trimite apelul SOS la numărul de urgenţă.

Aparatul, al cărui semnal fusese interceptat în ultimele ore, aparţine Patriziei Cormos, studenta de 20 de ani încă dispărută, şi se afla în geanta tinerei. Acesta a fost găsit sâmbătă, în apropierea malului râului, nu departe de podul Romano.

Cernobîlul de la Valea Călugărească, Prahova. Autoritățile și-au dat acordul pentru un mare depozit de gunoi lângă munții de deșeuri industriale. „Roșia Montană se mută la noi!”
Recomandări
Cernobîlul de la Valea Călugărească, Prahova. Autoritățile și-au dat acordul pentru un mare depozit de gunoi lângă munții de deșeuri industriale. „Roșia Montană se mută la noi!”

Autoritățile italiene au reușit să îl localizeze datorită sistemului Life Seeker, care utilizează un dispozitiv montat pe o dronă pentru a fixa şi localiza poziţia celulelor telefonice, chiar dacă telefonul mobil este închis.

Presa italiană a dat detalii despre victime

Potrivit site-urilor italiene Rai News și Corriere Del Veneto, cei trei tineri dispăruți se numesc Patrizia Cormos, 20 de ani, Bianca Doroș, 23 de ani, și Cristian Casian Molnar, 25 de ani.

Patrizia Cormos, rezidentă în Campoformido, este studentă în anul II la Academia de Belle-Arte din Udine. Vineri dimineață fata avusese un examen, iar după prânz a mers să se întâlnească cu cei doi prieteni ai săi, Bianca Doroș și Cristian Casian Molnar, care veniseră să o viziteze. Bianca Doros sosise recent din România ca să-și viziteze părinții, care locuiesc la Udine, împreună cu iubitul ei, Cristian Casian Molnar. Tânărul locuieşte în Austria, dar are domiciliul în Udine.

Potrivit presei italiene, vineri, cei trei s-au oprit la mica plaja de pe râul Natisone, sub Podul Roman din Premariacco, pentru a se relaxa și a face câteva fotografii, când au fost surprinși de viitură, în jurul orei locale 13.30. Maşina lor, cu numere româneşti, a fost găsită în apropiere.

De ce vrea Maricel Păcuraru să-și anuleze condamnarea din 2014. Argumentul avocaților: „Infracțiunea de spălare a banilor nu mai este infracțiune”
Recomandări
De ce vrea Maricel Păcuraru să-și anuleze condamnarea din 2014. Argumentul avocaților: „Infracțiunea de spălare a banilor nu mai este infracțiune”

Un trecător i-a zărit de pe pod și le-a spus să-și păstreze calmul. Ulterior, numeroase alte persoane s-au oprit pe pod și au urmărit neputincioase scena dramatică în care cei trei, prinși de curent, se țineau strâns în brațe, încercând să ţină piept viiturii.

Sursa foto principală: Captură YouTube

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (1)

Modoranvasile   •   02.06.2024, 17:41

Niciodată nu te poți pune cu puterea naturii ....dumnezeu sai ierte

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce s-a întâmplat cu casa bărbatului din Florida care și-a ancorat-o cu curele și cârlige înainte de uraganul Milton
Știrileprotv.ro
Ce s-a întâmplat cu casa bărbatului din Florida care și-a ancorat-o cu curele și cârlige înainte de uraganul Milton
Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Viva.ro
Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Trecutul secret al Monicăi Bîrlădeanu. Cum arăta când era chelneriță, în Iași. Care au fost bărbații cu care s-a iubit
Libertateapentrufemei.ro
Trecutul secret al Monicăi Bîrlădeanu. Cum arăta când era chelneriță, în Iași. Care au fost bărbații cu care s-a iubit
Patru zodii protejate de divinitate până pe 20 octombrie. Lovituri pe plan financiar, schimbări, dar și oportunități uriașe pentru ele
FANATIK.RO
Patru zodii protejate de divinitate până pe 20 octombrie. Lovituri pe plan financiar, schimbări, dar și oportunități uriașe pentru ele
După 8 luni în România, fotbalistul din Superliga exclamă: „În 7 ani la Praga nu am simțit așa ceva!”
GSP.RO
După 8 luni în România, fotbalistul din Superliga exclamă: „În 7 ani la Praga nu am simțit așa ceva!”
Ce a găsit un cuplu de americani în grădina casei. Obiectul a fost scos la suprafață de uraganul Milton
FANATIK.RO
Ce a găsit un cuplu de americani în grădina casei. Obiectul a fost scos la suprafață de uraganul Milton
Prezentatorul TV din România a mărturisit că și-a înșelat nevasta! Puțini bărbați au curajul să recunoască asta!
Unica.ro
Prezentatorul TV din România a mărturisit că și-a înșelat nevasta! Puțini bărbați au curajul să recunoască asta!
Românii, OBLIGAȚI să-și schimbe buletinul. Termenul limită
Financiarul.ro
Românii, OBLIGAȚI să-și schimbe buletinul. Termenul limită
Mărturia tânărului lovit cu un ciocan în cap de 8 bărbaţi, în Chiajna: "Au venit chitiţi pe mine". Poliţia a spus iniţial că s-ar fi rănit singur
Observatornews.ro
Mărturia tânărului lovit cu un ciocan în cap de 8 bărbaţi, în Chiajna: "Au venit chitiţi pe mine". Poliţia a spus iniţial că s-ar fi rănit singur
Horoscop 15 octombrie 2024. Vărsătorii au de rezolvat multe probleme delicate în domeniul financiar, dar acestea sunt în interior
HOROSCOP
Horoscop 15 octombrie 2024. Vărsătorii au de rezolvat multe probleme delicate în domeniul financiar, dar acestea sunt în interior

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI