Investigația în acest caz a pornit doar de la câteva elemente vagi de identificare a celor doi atacatori, dar și de la suspiciunea că atacul ar fi fost comandat de un… fin de-al lui Mircea Oprean, practicant al artelor marțiale.

“Victima a spus de la început că bănuiește pe cineva din anturajul său, motivând că a participat ca martor la divorțul acestuia și că l-a prins cu o lucrare de doctorat plagiată. Nu a fost niciodată amenințat, dar respectivul (n.r. – cel care ar fi comandat atacul) i-a arătat că s-a supărat rău pe el (n.r. – pe Mircea Oprean)”, ne-au spus surse judiciare.

Așa se face că în doar două zile, judiciariștii Secției 20 au ajuns la doi indivizi – Paul Ion Sandu și Alexandru Viorel Chivu -, obișnuiți ai sălilor de sport unde exersau de zor tehnici de kickboxing, MMA și kempo. Pentru că verificările au scos la iveală faptul că aceştia sunt nu numai bodyguarzi prin campusul din Regie, ci și niște apropiați ai grupării “Sportivilor”, investigația a fost preluată de polițiștii din cadrul Serviciului Grupuri Infracționale Violente.

Gruparea «Sportivilor» sub lupa polițiștilor

În această etapă a investigațiilor care a vizat și gruparea “Sportivilor”, judiciariștii au făcut legătura dintre cei doi bătăuși și un alt bărbat, și el karatist, nimeni altul decât finul profesorului Oprean și, totodată, coleg de serviciu cu acesta la catedra din Politehnică.

“Polițiști sub acoperire au intrat în anturajele celor doi. Au fost activate surse din mediul interlop care au confirmat, pe parcursul investigațiilor și al filajelor, anumite informații venite dinspre victimă. În plus, cei doi au fost permanent supravegheați din punct de vedere tehnic și s-a probat că ei sunt autorii atacului”, ne-au dezvăluit surse apropiate anchetei.


Citește și: Guvernul vrea să înghețe angajările în acest domeniu! Cine sunt persoanele care ar putea fi afectate


Cei doi bătăuși, muți în anchetă

Arestați, cei doi “sportivi”  – Paul Ion Sandu și Alexandru Viorel Chivu – s-au prelevat de dreptul la tăcere și nu au scos nici un sunet în anchetă. Nici în fața polițiștilor, nici în fața procurorilor și nici în fața magistraților care au emis mandatele de arestare pentru 30 de zile. Capul răutăților este considerat a fi Sandu, individ împotriva căruia au fost formulate patru capete de acuzare (lovire sau alte violențe, amenințare, distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice). Complicele său, Chivu, s-a ales doar cu trei acuzații (tulburarea ordinii și liniștii publice și complicitate la distrugere și loviri și alte violențe).

Cumătrul karatist, «creierul» operațiunii

Ciudat este faptul că, până în acest moment, chiar dacă s-au făcut anumite legături între cei doi bătăuși – membri ai Clanului “Sportivilor” – și finul lui Oprean – cel despre care se spune că este “creierul” acțiunii -, împotriva acestuia nu s-au luat nici un fel de măsuri.

“Nici el nu a declarat nimic până acum. Cercetările continuă însă și oricând lucrurile se pot schimba în ceea ce-l privește”, au adăugat sursele judiciare.

Indiferent dacă va fi dovedit că el este cel care a comandat atacul asupra lui Mircea Oprean, respectivul fin al profesorului va avea de tras la serviciu pentru că a plagiat lucrarea de doctorat.

“Este cumătrul meu. În această vară va fi dat afară din facultate. A plagiat două cărți pentru un concurs de conferențiar. Eu și alți patru colegi de-ai mei am depistat falsul și am făcut un raport de plagiat. I-am atras atenția și s-a supărat rău. Eram în conflict, dar nu m-a amenințat. Am bănuit că de la el mi se trage, dar putea să fie în locul meu oricare dintre cei patru colegi care am depistat plagiatul”, ne-a declarat profesorul Mircea Oprean.

Surse din rândul investigatorilor spun că finul karatist implicat în toată această poveste ar fi Valerian Croitorescu, fostul soț al Anemonei Niculescu (ex-A.S.I.A.). Oprean a fost martor pentru cântăreață în divorțul pronunțat, iar acest lucru l-a înfuriat peste măsură și ar fi racolat din sala de antrenament doi bătăuși pentru atacul care l-a vizat pe ginerele lui Ceaușescu. Ancheta care este în derulare va stabili cât de vinovat este fostul soț al interpretei.


Citește și: Ultima lovitură primită de Liviu Dragnea. Raportul secret publicat de jurnaliștii de investigație de la Rise Project

Urmărește-ne pe Google News