Cristian Urziceanu a fost prins şi adus la Tribunalul Bucureşti pentru confirmarea mandatului de arestare emis pe numele lui pe data de 18 octombrie de către Tribunalul Bucureşti. Bărbatul a fost arestat pentru că reprezintă un pericol pentru ordinea publică, relatează Mediafax.
Magistraţii au notat că, în perioada martie-iulie, Cristian Urzineanu a deţinut şi vândut fără drept substanţa, cunoscută şi sub numele de Carbofuran, pe o perioadă mai mare de cinci zile. Furadanul, care face parte din categoria pesticidelor, a fost clasificat drept foarte toxic, într-o hotărâre a Guvernului, în anul 2008.
Mai mult, anchetatorii au afirmat că au fost depistate şi toate celelalte persoane cărora Urziceanu le-a vândut insecticidul şi au găsit amprentele acestuia pe un colet păstrat de unul dintre cumpărători.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Câștigătorul celor 9,5 milioane de euro la Loto 6/49 și-a ridicat premiul. De cât timp joacă la Loto
Viva.ro
Cine este, de fapt, soția lui Honorius Prigoană și cum arată! Adoră lucrurile extrem de scumpe
Libertateapentrufemei.ro
Cum arăta Gabriela Lucuțar în tinerețe, cu părul lung, și care era profesia ei de bază. Imagini rare cu “Regina Întunericului”, din albumul de familie
FANATIK.RO
În ce trebuie să pui grâul la încolțit de Sfântul Andrei, de fapt. Cum faci ca să-ți crească mare și frumos
GSP.RO
„Hei, prieteni UEFA, tot stadionul strigă asta!” » Albanezii au ieșit la atac, după scandarea despre Kosovo care s-a auzit la meciul Serbiei
Elle.ro
Anunțul surprinzător făcut de Anca Țurcașiu după vacanța cu noul ei partener în Abu Dhabi: „Am mai încheiat un capitol…”
Unica.ro
Ce s-a aflat acum despre Andreea Cuciuc, adolescenta de 17 ani care a murit brusc, la Balul Bobocilor. Părinții ei sunt sfâșiați de durere!
Financiarul.ro
Cum să-ți planifici o vacanță perfectă cu buget mic
Observatornews.ro
Ninsori în aproape toată ţara începând de joi. La Bucureşti vom avea parte de zăpadă sâmbătă
HOROSCOP
Horoscop 20 noiembrie 2024. Scorpionilor le place să iasă în evidență, nu lasă pe altcineva să strălucească și să ocupe un loc pe care-l doresc ei