Fost director al CEC, bucureşteanul Silvestru Toma Secăreanu spune că în ziarul Libertatea găseşte toate informaţiile de care are nevoie. Îl citeşte de 20 de ani şi vrea să mai facă asta mult timp de acum încolo. În luna decembrie va împlini venerabila vârstă de 100 de ani. Fiind o zi specială, o va serba, ca un fan înrăit ce se declară, cu ziarul alături. Asta, pentru că i se par drăguţe fetele care apar îmbrăcate sumar, la rubrica “Fata de la pagina 5”. “Oricărui bărbat din lumea asta îi place să vadă o fată frumoasă în ziar, chiar dacă e sau nu dezbrăcată. Citesc fiecare articol cu mare interes, în fiecare zi. Pot să spun însă că mie, unul, îmi plac fetele de la pagina 5”, ne-a mărturisit nea Toma râzând, în timp ce îi făcea cu ochiul soţiei sale.

Primeşte pe viaţă abonament

Toma Secăreanu locuieşte în sectorul 3, împreună cu soţia Ecaterina (85 de ani), şi ea o cititoare a Libertăţii, are două fete, trei nepoţi şi trei strănepoţi. În semn de mulţumire pentru fidelitatea cu care ne-a citit timp de 20 de ani, simpaticul nostru fan va primi gratuit de acum înainte ziarul Libertatea.

 
 

Urmărește-ne pe Google News