Ghiorghi Marcoci s-a născut în anul 1907, în vremuri descrise de el „la fel de agitate ca cele de azi”, în comuna Bereşti-Bistriţa. Acesta a intrat în armată ca militar în termen în 1927, iar după stagiu a muncit pământul de pe lângă gospodărie ca agricultor, până în 22 iunie 1941 când a fost concentrat la Legiunea de Jandarmi Dorohoi.
Din 1 martie 1944 şi până pe 28 aprilie 1944 a fost concentrat în Legiunea Iaşi, operativă în perioada 28 martie 1944 – 28 august 1944. A continuat apoi în Legiunea de Jandarmi Făgăraş, după care a fost concentrat la Legiunea de Jandarmi a Inspectoratului General Suceava.
Decorat după Al Doilea Razboi Mondial
La 22 de ani, Ghiorghi Marcoci se afla în Batalionul de instrucţie Odorhei. A parcurs tot traseul, de la soldat la caporal. A fost şef de Post la Răseşti, pe Valea Oituzului, apoi la Palanca. Jandarmul Ghiorghi Marcoci se mândrea cu decoraţia „Crucea comemorativă a celui de-al doilea Război Mondial 1941-1945”.
„Jandarmul veteran spunea întotdeauna că secretul longevităţii sale stă în cumpătare. El nu a fumat, nu a băut, a muncit, a dus o viaţă cumpătată şi a fost o persoană activă. Jandarmii băcăuani îl vor conduce pe ultimul drum organizând un ceremonial militar religios, cu gardă şi pluton de onor, însoţit de drapelul de luptă al unităţii”, a declarat mr. Sebastian Creţu, de la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Bacău. Trupul neînsufleţit al jandarmului este depus la locuinţa sa, iar înmormântarea va avea loc sâmbătă, în cimitirul comunei Mărgineni.