ComenteazăInterviul s-a derulat inițial pe e-mail, iar revenirile au avut loc pe WhatsApp. Astăzi publicăm prima parte a interviului cu procurorul DIICOT Doru Stoica, iar, marți, pe cea de-a doua.
– Domnule procuror Stoica, începem cu o întrebare care ține de ideea că acesta va fi ultimul dv. dosar. Sunteți extrem de criticat. Are legătură cererea dv. de pensionare cu dosarul 10 august?
– În luna februarie a acestui an, am trimis către CSM cererea de pensionare, ulterior solicitând amânarea discutării acestei cereri. Atât transmiterea cererii, cât și solicitarea de amânare sunt decizii strict personale, fără nicio legătură cu instrumentarea dosarului 10 august. Și nu, nu am solicitat până în acest moment repunerea pe rol a cererii de pensionare.
Neagă că ar fi discutat clasarea cu Hosu sau cu procurorul general Scutea
– Șefa DIICOT Georgiana Hosu v-a infirmat soluția. Pare că instituția se delimitează de dv.
– În toată cariera mea nu e existat vreo instituție sau vreo persoană care să-mi fi influențat deciziile de magistrat. Aceasta poate fi una din explicațiile pentru care nu mi-am putut mulțumi tot timpul foștii șefi ierarhici, unii dintre ei arogându-și în aceste zile calitatea de “surse credibile” pentru tot felul de aprecieri subiective/interesate lansate în spațiul public.
– Ați discutat soluția cu Georgiana Hosu sau cu procurorul general Gabriela Scutea?
– Personal, am valorizat pe tot parcursul carierei mele principiul independenței procurorului în anchetele pe care le efectuează și nu, nu am discutat preliminar această soluție cu vreo persoană.
Nu mai puțin adevărat este că până în luna februarie-martie a acestui an, dosarul a avut doi procurori de caz, pe doamna Hosu și pe mine.
Procurorul DIICOT Doru Stoica:
Cum a stabilit cifra de 1.000 de protestatari violenți
– În ordonanța de clasare apare informația că în jur de 1.000 de protestatari ar fi avut comportament violent la protest. Cum s-a ajuns la această estimare a cifrei de 1.000 de oameni? De ce 1.000 și nu 700-800 de protestatari, de pildă?
– Informația care apare în ordonanța de clasare, cu privire la numărul persoanelor care au exercitat violențe împotriva jandarmilor, pe parcursul adunării publice din data de 10 august 2018, este cea care se regăsește în cuprinsul actului de sesizare din oficiu întocmit în data de 11.08.2018 de procurorul militar prezent la fața locului în intervalul 10.08.2020, ora 17.00 și 11.08.2020, ora 4.00. În mod evident, acest număr este estimativ, cum estimativ este și numărul participanților la protest, variind între 30.000 de persoane (varianta oficială) și 100.000 de persoane (varianta neoficială).
Coroborând datele cuprinse în actul de sesizare din oficiu cu cele obținute în urma vizionării multor ore de înregistrări audio/video efectuate la fața locului, dați-mi voie să apreciez că, și într-un caz, și în celălalt, evaluările oficiale au vizat cifra cea mai mică.
Explică “figura de stil” cu buruienile și spune că se referea la cei violenți
– Ce vreți să spuneți cu numărul minim?
– Adică în niciun caz nu au fost mai puțin de 1.000 de persoane care s-au manifestat violent și au fost mai mult de 30.000 de persoane în piață.
– Nu vă supărați, exprimările sunt extrem de cifrate juridic.
– Da, îmi dau seama și îmi pare rău. Dar, din păcate, nu știu să mă exprim pentru publicul larg, pentru că, în general, motivarea soluțiilor nu ar trebui să ajungă în dezbaterea publică, ci în instanța de judecată.
– Aici vă contrazicem, pentru că justiția e publică. Tocmai că în spațiul public a fost criticată o anumită expresie pe care ați folosit-o în ordonanță. Și anume, ați comparat protestatarii cu buruienile. Ce ați dorit să transmiteți prin această metaforă peiorativă?
– Am observat felul în care această figură de stil a fost scoasă din context și cum i s-a acordat valențe pe care nu le-am avut în vedere vreodată, de aceea apreciez ocazia de a lămuri lucrurile.
Niciun moment intenția mea nu a fost aceea de a mă exprima peiorativ la adresa unor persoane. Îmi asum răspunderea pentru posibilitatea înțelegerii greșite a semnificației reale în cazul metaforei folosite, dar nu îmi asum interpretarea cu rea-credință a acesteia de către persoane care se pretind specialiști în domeniu.
Procurorul susține că se lucrează cu o lege veche, din 1991
– Și, totuși, ce ați vrut să spuneți?
– Repet, regret că astfel de interpretări au fost de natură a jigni. Nu aceasta a fost intenția mea. Cred că sunt necesare minime explicații legate de cadrul legislativ în vigoare la acest moment, vorbim despre Legea 60/1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice. Așa cum puteți observa, vorbim despre o lege în vigoare din anul 1991. La pagina 205 din ordonanță, am semnalat faptul că sentimentul de nemulțumire legitimă, provocat de lipsa de înțelegere sau chiar de logică a rațiunii care au stat în spatele actului de ordonare a executării unei măsuri de ordine publică (cum ar fi evacuarea unui perimetru, nepermiterea accesului în anumite zone) nu poate îmbrăca, în cazul persoanelor nemulțumite, forme de manifestare de genul opunerii/împotrivirii cu violență sau doar împiedicare „pașnică” a forțelor de ordine în a aduce la îndeplinire misiunile ordonate. Aceasta pentru că, în cazul adunărilor publice, legea califică respectivul gen de comportament infracțiune (art. 29 din Legea nr. 60/1991)
– Adică lucrăm cu o lege veche, în care manifestanții pot fi inculpați dacă împiedică forțele de ordine să-și exercite misiunile?
– Da. Și am mai semnalat la pagina 118 din ordonanță faptul că Legea nr. 60/1991 asociază acțiunii de intervenție în forță expresii de genul: “dispersie”, “împrăștierea participanților”, “părăsirea zonei”, “degajarea spațiilor”.
Legea mai spune ceva: când încep violențele, se întrerupe adunarea publică până la restabilirea ordinii
– Unele sunt, într-adevăr, expresii depășite într-o democrație europeană. Dar în privința intervenției în forță?
– Tot legea 60 stabilește în art. 2 faptul că o adunare publică nu poate continua după ora 23.00, caz în care intră sub incidența dispozițiilor Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, temei legal și suficient pentru ordonarea și executarea intervenției în forță în vederea “împrăștierii participanților și degajării spațiilor”, potrivit art. 19 alin. 2 din Legea nr. 60/1991, teza finală (s-a comis o faptă ilegală).
Deosebit de aceste aspecte, toate persoanele de bună-credință participante la orice formă de adunare publică trebuie să cunoască faptul că, potrivit legii, actele de violență exercitate împotriva forțelor de ordine sau în interiorul manifestației întrerup de drept adunarea publică până la momentul restabilirii ordinii publice.
– De acord, violența nu trebuie tolerată. Însă cum să elibereze o piață întreagă zona când într-o parte încep violențele?
– În speță, au existat protestatari care au revendicat dreptul de a rămâne în piață și a continua protestul după ora 23.08, când intervenția în forță pentru eliberarea spațiilor și dispersarea persoanelor devenise evidentă pentru toată lumea, apreciind că ridicatul brațelor ori așezatul pe jos într-un demers de împiedicare a forțele de ordine să-și execute misiune, expresie a unui refuz evident din partea acestora de a se conforma somațiilor/solicitărilor ce le fuseseră anterior adresate, au sau pot avea semnificația exercitării unor drepturi protejate de lege și nu a săvârșirii unei infracțiuni/contravenții.
Aceasta a fost starea de fapt care a fost analizată prin prisma normelor aplicabile, adică a Legii 60/1991, și în acest context am folosit metafora în discuție.
“Forțele de ordine nu fac slalom printre persoane”
– Adică ați vrut să spuneți că le e greu jandarmilor să discearnă. De acord, dar pentru asta sunt, totuși, antrenați.
– Ceea ce am vrut să spun a fost că, la modul general, în executarea unei acțiuni de intervenție în forță, legal ordonate, forțele de ordine nu fac slalom printre persoane, dispersând și eliberând spațiile doar de acele persoane care continuă să se manifeste violent și la momentul intervenției, tocmai pentru că sarcina lor legală este de a restabili în zona de acțiune situația de dinainte de manifestare.
– Însă…
– De aceea, legea stabilește obligația ca înainte de ordonarea intervenției în forță să se facă somații la diferite intervale de timp, atât verbale, cât și luminoase, și să se lase timp pentru ca persoanele de bună-credință să se conformeze de bunăvoie. Aceasta, pentru că legea instituie o prezumție potrivit căreia, la momentul executării intervenției în forță, simpla prezență, chiar în condițiile renunțării la violență în acel moment, nu mai poate avea pe deplin semnificația unui gest de neagresiune, a unei conduite conforme legii.
– Legea e, într-adevăr, discutabilă, poate tocmai pentru că e din 1991. E greu de înțeles, domnule procuror, ca simpla prezență în piață, pașnică, să fie împotriva legii. Vedem că șefa dv., Georgiana Hosu, v-a infirmat soluția. Știa de ea și a infirmat-o în urma presiunii publice?
– Ordonanța de clasare este datată pe 26.06.2020, aceasta fiind și data la care dosarul împreună cu soluția s-au aflat pe masa procurorului șef DIICOT. Intervalul de timp cuprins între 26 iunie și 15 iulie este cel pe care procurorul-șef și l-a alocat pentru verificarea din oficiu a legalității și temeiniciei ordonanței. Potrivit art. 64 alin. 3 din Legea 304/2004 privind organizarea judiciară, coroborat cu art. 304 alin. 2 și art 335 Cod de Procedură Penală, procurorul ierarhic superior nu are doar dreptul, ci și obligația de a verifica din oficiu, în cadrul controlului operativ curent, legalitatea și temeinicia oricărei soluții adoptate de un procuror, evident că inclusiv a unei soluții de clasare.
– Și atunci, dacă ați avut avizele, acum de ce instituția se delimitează de dv.?
– Normele aplicabile sunt clare, de aceea mi-a venit greu să înțeleg afirmația preliminară din cuprinsul ordonanței de infirmare (n.r. – făcută de șefa DIICOT Georgiana Hosu), potrivit căreia această posibilitate legală nu există. Faptul că adresele de comunicare au fost semnate și dosarul a plecat din instituție în data de 15.07.2020, fără ca în acest interval de timp să survină o infirmare denotă că soluția a trecut de controlul de legalitate și temeinicie inițial, de resortul procurorului ierarhic superior.
Dragnea și Carmen Dan, audiați
– Credeți că Liviu Dragnea sau Carmen Dan au avut un rol în a instiga jandarmii să acționeze brutal împotriva protestatarilor?
– Procurorii și judecătorii nu au voie să ia decizii profesionale pe bază de păreri personale sau speculații vehiculate în spațiul public. Deciziile pe care noi, magistrații, le luăm trebuie să se bazeze pe probe și există multe situații când adevărul judiciar, cel rezultat din probe, diferă de ceea ce opinia publică apreciază ca fiind “de notorietate”. Persoanele pe care le-ați menționat au fost audiate în acest dosar, prima, în fața procurorilor militari, iar cea de-a doua, inclusiv în procedurile derulate de DIICOT. Codul de Procedura Penală ne spune că o probă trebuie să fie relevantă, necesară, posibil de obținut și legală.
Probele din acest dosar nu au condus nici pe procurorii militari, nici pe cei civili la concluzia sugerată de întrebarea dumneavoastră, așa încât niciunul dintre Parchete nu a formulat acuzații față de cei doi, până în acest moment.
– Deci nu sunt probe?
– Ați observat că am folosit cuvântul “probe”. Pentru că o probă legală, relevantă, necesară și pertinentă reprezintă antiteza arbitrariului și cheia aflării adevărului, dincolo de percepții și păreri exprimate public cu titlu de adevăr absolut.
La sfârșitul zilei, este important ca fiecare dintre actorii implicați, fie că vorbim aici de cetățenii de mai bună sau mai puțin bună-credință, de forțele de ordine, autorități și instituții publice sau partide politice, să înțeleagă nu doar drepturile pe care le au, cât mai ales obligațiile ce le revin pentru a construi și a nu distruge această țară.
În partea a doua a interviului cu procurorul Doru Stoica, el răspunde acuzelor că e un magistrat apropiat de SRI și explică, pas cu pas, ce s-a întâmplat în 10 august, din perspectiva probelor pe care susține că le are DIICOT.