Decizia vine după ce mai multe cinematografe din Statele Unite au decis să nu includă respectiva peliculă în programul lor din perioada Crăciunului. De asemenea, starurile James Franco şi Seth Rogen şi-au anulat toate apariţiile de promovare a filmului.
„În contextul în care toţi promoterii noştri au decis să nu difuzeze filmul The Interview, am hotărât să anulăm lansarea de pe 25 decembrie. Respectăm şi înţelegem deciziile partenerilor noştri şi, desigur, le împărtăşim grija pentru interesul şi siguranţa angajaţilor lor”, se arată într-un comunicat de presă al Sony Pictures, citat de People.
Piraţii cibernetici care au accesat ilegal reţeaua de calculatoare a studiourilor Sony au ameninţat că vor ataca cinematografele din Statele Unite în care va fi proiectat acest film, produs de studioul hollywoodian.
Autorii acestor ameninţări provin din acelaşi grup care a publicat pe internet e-mailuri şi date personale furate din reţeaua de computere de la Sony Pictures.
Piraţii cibernetici din grupul GOP („Guardians of Peace” / „Gardienii Păcii”) au menţionat atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001 într-o serie de ameninţări recente, în care au spus că „lumea va fi plină de teamă”.
„Amintiţi-vă de 11 septembrie 2001. Vă recomandăm să vă ţineţi la distanţă de locurile (în care va fi proiectat filmul „The Interview”) în acele momente”, a scris acel grup într-un mesaj dat publicităţii marţi.
Filmul „The Interview” îi are în rolurile principale pe actorii James Franco şi Seth Rogen.
Purtătorul de cuvânt al grupului Landmark, lanţul de cinematografe care ar fi trebuit să găzduiască premiera din New York, a confirmat că evenimentul a fost anulat, fără a oferi însă explicaţii.