„Trebuie să ajut, pentru că oamenii de aici sunt bombardaţi doar pentru că vor să fie europeni şi nu ruşi”, a precizat cel cunoscut sub numele de „Wali”.
Cu o medie de 7 ținte neutralizate pe zi, „Wali” ar putea în conflictul din Ucraina să ajungă și la 10 inamici loviți în 24 de ore.
Potrivit specialiștilor, „Wali” poate însă ajunge și la 40 de decese în rândul forțelor inamice pe zi, motiv pentru care este o adevărată „legendă” pentru militarii din întreaga lume.
Căsătorit și cu un băiețel de un an acasă, bărbatul al cărui nume adevărat nu a fost niciodată dezvăluit și-a dobândit reputaţia de cel mai bun lunetist din lume în Afganistan, Siria şi Irak.
⚡️The most famous sniper „Wali” has arrived in #Ukraine to fight against occupiers
— NEXTA (@nexta_tv) March 10, 2022
The average productivity of sniper is 7 men a day. On the front type like Ukrainian, productivity can reach up to 10. „Vali” can provide up to 40 deaths per day. pic.twitter.com/XDOibKxiQq
Porecla de „Wali” i-a fost dată în perioada 2009-2011, când era detașat în Afganistan ca parte a Regimentului Royal Canadian 22, o unitate de elită.
„Wali” deține și recordul de ucidere distanță, el reușind să de neutralizeze o țintă de la aproape 3,5 kilometri.
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina
FOTO: Nexta – Twitter