Peştişori, meduze, melci, scoici şi, dacă suntem norocoşi, delfini. Cam atât vedem, de obicei, atunci când ne bălăcim în Marea Neagră. În larg însă, aceasta adăposteşte peste 1.500 de specii de vieţuitoare, unele foarte cunoscute, cum ar fi sardeluţa, stavridul, scrumbia albastră, calcanul, guvidul, şprotul, hamsia, dar şi altele, cu adevărat spectaculoase.

Printre acestea se numără: rândunica de mare, zarganul, lufarul, hanosul, aterina, scorpia, vulpea sau pisica de mare, barbunul, o specie de rechin, smaridul, cambula, acul şi boul de mare, lavracul sau căluţul de mare. Libertatea vi le prezintă azi pe cele mai interesante dintre acestea.

Rechinul – Câinele de mare (Squalus acanthias)

Are dimensiuni mult mai mici decât semenii săi din oceane (circa 1,5 metri) şi e cel mai fricos dintre toate speciile. E greu de văzut sau de prins, pentru că, fiind foarte sperios, fuge imediat când simte că se apropie o navă. Se hrăneşte cu hamsii, guvizi şi scrumbii.

Calcanul (Rhombus maeoticus)

Spre deosebire de pisica de mare, acesta are ochii situaţi pe o parte (stânga). Ajunge până la un metru lungime şi vânează hamsii, guvizi şi peşti mici.

Scorpia de mare (Scorpaena porcus)

E cel mai ciudat peşte din marea noastră şi poate fi întâlnit foarte rar. Măsoară în jur de 20 cm, iar ţepii săi sunt veninoşi. Pentru a scăpa de duşmani, îşi poate schimba culoarea.

Delfinul (Tursiops truncatus ponticus)

Acesta e cel mai des întâlnit delfin din Marea Neagră şi poate atinge 2,5 metri lungime. Alături de el mai trăiesc încă două cetacee – delfinul comun (Delphinus delphis ponticus) şi marsuinul (Phocoea phocoena relicta).

Vulpea de mare – Vatosul (Raja clavata)

Trăieşte pe fundul nisipos al mării şi se hrăneşte cu peştişori şi crustacee.

Peştele spadă (Xyphias gladius)

Este unul dintre cei mai periculoşi peşti din Marea Neagră, deoarece poate ajunge la 5 metri şi e agresiv. Din fericire, nu se apropie des de ţărm.

Căluţul de mare (Hippocampus hippocampus)

Nu atinge decât circa 10 cm şi este extrem de fricos. Îşi poate schimba culoarea după mediul înconjurător.

Ţiparul de mare – Anghila (Anguilla anguilla)

E o raritate la noi. Are circa un metru şi “face naveta” între Marea Sargaselor, din Oceanul Atlantic, şi Marea Neagră

Melcul de mare (Rapana Thomasiana)

Acest melc provine din Marea Japoniei şi a călătorit în Marea Neagră în chila navelor venite din Orientul Îndepărtat, în anii 50.

Pisica de mare (Trygon pastinaca)

Poate ajunge chiar şi la doi metri lungime, iar coada este lungă, cu 1-2 ţepi veninoşi. Se hrăneşte cu peşti, moluşte şi crustacee.

Rândunica de mare (Trigla lucerna)

Acest peşte rar întâlnit în Marea Neagră e, poate, cel mai frumos din această zonă, datorită coloritului său deosebit.

Zarganul (Belone belone)

Trăieşte în zonele de coastă şi se hrăneşte cu hamsii şi cu pui de chefal.

Meduza (Aurelia auritas)

Pe lângă meduza comună, mai există în Marea Neagră încă două specii – Rhizostoma pulmo şi Mnemiopsis leidyi. Meduzele se hrănesc cu zooplancton mărunt.

Urmărește-ne pe Google News