Chelsea Noon (32 de ani) a povestit că într-o zi a fost nevoită să-l ia  cu ea la cumpărături și a reușit să iasă din magazin abia după două ore, deși în mod obișnuit nu îi lua mai mult de 40 de minute să-și facă cumpărăturile.

Femeia  a povestit că toate femeile din magazin se mirau de freza copilului  și o opreau să se joace cu el.Britanica a încercat, la un moment, dat să îi pună o pălărie pe cap, pentru a pleca mai repede de acolo, însă lui Junior se pare că nu-i place să îi fie acoperit capul și se pune pe plâns, atrăgând și mai tare atenția.

Deși toată lumea se miră că băiețelul are așa mult păr la vârsta lui, Chealse a declarat că Junior s-a născut cu foarte mult păr, însă ea și-a dat seama cât de des este acesta, abia după ce i-a făcut prima baie.

„S-a născut cu o grămadă de păr. Nu am realizat cât de mult e decât abia când i-am făcut prima băiță și am fost nevoită să i-l usuc”. Junior Cox-Noon s-a născut pe 30 iulie la Spitalul General Brighton, și nu doar că a venit pe lume păros, dar la naștere el i-a uimit pe medici, pentru că avea o greutate de4,5 kilograme, fapt pentru care aceștia l-au poreclit „Pui de urs”

 
 

Urmărește-ne pe Google News