Operaţia de prelevare a rinichilor s-a desfășurat în noaptea de sâmbătă spre duminică la Spitalul Sfântul Spridon din Iaşi. Donatorul organelor este un bărbat de 76 de ani, aflat în moarte cerebrală, după ce a suferit intoxicații cu monoxid de carbon și arsuri în urma unui incendiu.
„Este cel mai bătrân donator pe care l-am avut. Era un pacient de 76 de ani, intoxicat cu monoxid de carbon, de la care s-au putut preleva doar rinichii, ţesutul nici nu intra în discuţie din cauză că suferise arsuri pe o suprafaţă mare de corp, iar restul organelor la această vârstă nu erau eligibile pentru transplant”, a declarat Raluca Neagu Movilă, coordonatorul Centrului Regional de Transplant Iaşi, citată de Mediafax.
Ulterior, cei doi rinichi au fost transplantaţi la Spitalul C. I. Parhon. Unul dintre organe a ajuns la un bărbat de 54 de ani care făcea dialioză de la începutul acestui an, la Târgu Neamț. Celălalt a fost transplantat unei femei de 62 de ani, aflată în evidența unui centru medical din Galați, unde făcea dializă, au explicat reprezentanții Spitalului Clinic C. I. Parhon din Iaşi, conform sursei citate.
Medicii spun că starea celor doi pacienți este bună în urma operației.
Aceasta a fost a
treia prelevare de la un donator aflat în moarte cerebrală făcută
în acest an la Iaşi.