La o grădină zoologică din China, un îngrijitor și-a filmat colegul în timp ce făcea ordine, în timp ce un ursuleț panda încerca să-l împiedice. Micuțul pufos nu vrea decât să se joace și pare să fie cel mai insistent pui de panda, în condițiile în care se agață de piciorul bărbatului, deși acesta îl mută de fiecare dată în alt loc, pentru a-și termina treaba.
O femelă de panda gigant, în vârstă de 10 de ani, de la Centrul de Cercetare și Protecție a Urșilor Panda Gigant din Wolong, China, a dat naștere unei perechi de gemeni într-o rezervație naturală din provincia Sichuan (sud-vestul Chinei) în primele ore ale zilei de joi, relatează Xinhua.
Puii sunt cei mai grei gemeni de panda la naștere din momentul în care greutatea acestora a început să fie înregistrată. Gemenii, un mascul și o femelă, cântăresc 181,7 grame și, respectiv, 220 de grame, a declarat Luo Bo, un responsabil de la baza de creștere a urșilor panda Bifengxia din orașul Yaan, potrivit Agerpres.
În general, la naștere, un panda cântărește circa 150 de grame, a adăugat Luo, precizând că este rar ca ambii gemeni să aibă o greutate de peste 180 de grame.