Asteroidul a fost numit „Florența” și are o lungime de aproximativ 4,4 kilometri unul dintre cele mai mari pe care agenția spațială le-a detectat vreodată și cel mai mare care se apropie atât de mult de Pământ fără să-l lovească.
Florența se va apropia de Pământ la maxim 7 milioane de kilometri depărtare – în jur de 18 ori distanța dintre Pământ și Lună – dar suficient de aproape pentru a fi clasificat drept „obiect apropiat de Pământ”.
Paul Chodas, directorul Centrului NASA pentru Studiul Obiectelor Apropiate (CNEOS) a declarat: „În timp ce numeroși asteroizi au trecut mai aproape decât va ajunge Florența pe 1 septembrie, toți au fost considerabil mai mici. Florența este cel mai mare asteroid care va trece de planeta noastră atât de aproape”.
Datorită dimensiunilor sale masive, specialiștii de la agenția spațiale consideră că este un candidat ideal pentru a testa noile tehnologii de observare a asteroidului. Folosind noile radare, NASA spune că poate capta detalii de pe suprafață asteroidului gigant.
În 19 aprilie, asteroidul „2014 JO25′, cu un diametru de peste un kilometru, a trecut foarte aproape de Pământ. Potrivit astronomilor, acesta era cel mai mare asteroid din ultimii 400 de ani care s-a apropie de Terra tât de mult. Corpul ceresc a trecut la 1.766.400 de kilometri distanță de Pământ.
Citește și: VIDEO EXCLUSIV/ Reportaj în satul lui Moromete, după 30 de ani. Nea Tache, figurant în pelicula din 1985, va apărea și-n ”Moromeții 2”