Situat pe strada Orăștie, nr. 10, „MINA Cluj aduce o experiență multidisciplinară unde arta, tehnologia și interacțiunea senzorială se îmbină într-un spațiu dedicat tuturor vârstelor”, se mai arată în același comunicat. Pe lângă că se întinde pe o suprafață de 4.000 de metri pătrați, MINA Cluj pune la dispoziție o paletă variată de experiențe inedite.

Muzeul are trei zone

Cei care trec pragul acestui muzeu au la dispoziție trei zone.

Zona Imersivă: Zona în care publicul va putea explora spectacole dedicate unor artiști iconici și teme fascinante. «Monet: The Immersive Show», o expoziție unică în România, aduce la viață lucrările celebrului Claude Monet prin proiecții 3D și 360°, iar «Cosmos – Descoperă tainele universului» , prezentat de Kaufland România, propune o călătorie captivantă prin misterele cosmosului, cu imagini de arhivă din misiunea cosmonautului Dumitru Prunariu.

MINA Kids: Spațiu educativ destinat copiilor între 3 și 12 ani, cu 15 instalații interactive care îmbină jocul cu învățarea. Printre acestea se numără «Doodle Magic Board», un panou interactiv pentru explorarea Sistemului Solar, și «Space Jumper», un set de trambuline care simbolizează planetele, un loc ce va oferi copiilor o experiență spațială interactivă unică.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Instalații de New Media Art: Seria de instalații interactive de New Media Art, prezentată de Schweppes, include reinterpretări digitale ale elementelor naturii – apa, focul și pământul. Fiecare cameră este amenajată pentru a oferi o atmosferă multisenzorială ce îmbină luminile, reflexiile și tehnologia de ultimă oră, se mai arată în comunicat.

În plus, există și o zonă de lobby, unde vizitatorii vor fi întâmpinați de Neural Mirror, o instalație interactivă ce folosește inteligența artificială pentru o experiență vizuală fascinantă care reinterpretează percepția asupra propriei imagini.

Programul muzeului și de unde pot fi cumpărate biletele

„MINA se numără deja printre cele mai vizitate muzee din România, ceea ce ne-a inspirat să ne extindem și în alte orașe. În Cluj, aducem noi show-uri create de casa noastră de producție, MINA Studios. Sunt mândră de echipa noastră, care crește odată cu fiecare proiect ambițios, iar prezența MINA la Cluj este un nou capitol extraordinar pentru noi”, a spus Sorina Topceanu, cofondator MINA, Museum of Imersive Arts.

Oamenii care vor să trăiască experiențe inedite pot merge la MINA Cluj de miercuri până duminică, iar biletele pentru spațiile și spectacolele imersive pot fi cumpărate de aici. 

Programul muzeului:

Luni și marți – Închis

Miercuri – Vineri: 12.00 – 21.00

Sâmbătă – Duminică: 10.00 – 21.00

 
 

Urmărește-ne pe Google News