Noul observator al Europei, spun astronomii, este unul de ultimă generaţie, atât de puternic încât va putea chiar să capteze imagini ale planetelor ce fac parte din alte sisteme solare. Botezat E-ELT, observatorul va fi construit în munţii Cerro Armazones, un vârf de 3000 de metri în deşertul Atacama, Chile, şi va avea o oglindă cu un diametru de 40 de metri, de cinci ori mai mare decât cel mai mare telescop actual.
El va oferi noi perspective asupra găurilor negre, formarea galaxiei, materiei întunecată şi chiar şi despre energia întunecată. Organizaţia European Southern Observatory, care gestionează proiectul, a precizat că acesta va fi operaţional până în 2018. În cadrul conferinţei care a anunţat demararea proiectului, ce a avut loc în Germania, s-a explicat şi de ce cel mai mare observator astronomic al Europei urmează să fie construit în Chile.
Măsura a fost luată pentru a evita poluarea luminoasă, deoarece în deşertul din Chile cerul este senin aproximatimv 320 de nopţi pe an. Noul observator va fi capabil, conform specialiştilor, să capteze de 12 ori mai multă lumină decât cele mai mari astfel de instrumente optice existente, permiţând în acest caz astronomilor să observe mult mai multe detalii ale corpurilor cereşti şi fenomenelor cosmice. Practic, după cum declară astronomii, el va elucida multe din misterele Universului, urmând ca apoi să avem o altă viziune asupra multor fenomene.