Cea de a şasea ediţie a Târgului Naţional al Mierii va avea loc în perioada 20-22 aprilie în Bucureşti, pe platforma Apicolă Băneasa, după cum au anunţat ieri, într-o conferinţă de presă, organizatorii evenimentului, Asociaţia Crescătorilor de Albine şi Institutul de Cercetare şi Dezvoltare pentru Apicultură. La ediţia aceasta şi-au confirmat prezenţa în jur de 100 de participanţi – apicultori din toată ţara, dar şi producători de tehnică, ustensile şi echipamente pentru apicultură, din ţară şi din străinătate, aceştia din urmă beneficiind de spaţiu de expunere prin reprezentanţii lor în România. Târgul vine atât în întâmpinarea nevoilor consumatorilor de miere şi produse apicole cât şi a apicultorilor, care pot achiziţiona o largă diversitate de echipamente specifice.
„La târg se va găsi şi «Ghidul de bune practici în apicultură» ediţia 2012,  împreună cu «Manualul cursantului în apicultură» pe care îl anunţăm ca fiind o noutate. Acest manual este necesar pentru formarea profesională a apicultorilor, toţi cei care accesează fonduri europene, şi nu numai ei, având nevoie de formare profesională care să ateste pregătirea lor “, a declarat Ioan Fetea, preşedintele Asociaţie Crescătorilor de Albine din România.  Apicultorii vor expune la târg toate sorturile de miere – de tei, de salcâm, polifloră, de rapiţă etc – şi alte produse ale stupului, prezentate ca atare sau în combinaţii energizante (miere cu fructe de pădure, miere cu propolis, miere cu miez de nucă). Acei vizitatori care zăbovesc mai mult la târg pot lua masa într-un loc special amenajat pe una dintre aleile platformei apicole. Intrarea la Târgul Naţional al Mierii este liberă.

 
 

Urmărește-ne pe Google News