Cel mai mare venit minim garantat din lume va fi acordat locuitorilor din cantonul elvețian Geneva, unde se află și orașul cu același nume. Este vorba despre 4.000 de franci elvețieni, echivalentul a 3.700 de euro.
Conform The Guardian, acesta ar fi de două ori mai mare decât în Franța vecină. Geneva este însă și unul dintre cele mai scumpe orașe din lume.
Măsura,
respinsă în 2011 și 2014, a fost adoptată cu majoritate de
voturi, după ce mai multe rapoarte întocmite în ultimele luni au
arătat că pandemia de COVID a dus la sărăcirea populației.
Dovadă
pentru scăderea nivelului de trai stă și creșterea numărului de
persoane care apelează la băncile de alimente.
“Criza COVID a arătat mai clar decât orice că o parte a populației nu face față traiului în Geneva. 4.000 de franci e minimum necesar ca să nu cazi în sărăcie extremă”, a declarat Michel Charrat, președintele Grupului Transfrontalier European, o organizație independentă pentru ajutorarea persoanelor care locuiesc și muncesc la granița franco-elvețiană.
Conform
lui Charrat, de pe urma acestei măsuri vor beneficia 30.000 de
angajați cu salarii mici, două treimi dintre aceștia fiind femei.