La noi, de trei ori mai scump decât în Austria

“Contractele au standarde tehnice de calitate care trebuie respectate. Cu aceste standarde se intră la licitaţie, ele sunt obiectul licitaţiei. Sunt cantităţi şi calităţi clare, matematice. Nu e ca la medic, să-ţi spună că nu ţi-a rezistat organismul, indiferent ce a greşit el, sau la judecător, să nu i se întâmple nimic, indiferent ce ar judeca!”, ne-a spus conferenţiar dr. ing. Victor Constantinescu, inventator în tehnologia contrucţiilor de drumuri.
În opinia inginerului Victor Constantinescu, care a construit căi rutiere în Libia, înainte de 1989, şcoala românească de specialitate este una din cele mai bune din lume, în sensul că avem specialişti de talie mondială, dar nu îi folosim.
Profesorul spune că principalele cauze pentru care autostrăzile noastre sunt scumpe şi proaste sunt preţurile prea mari ale documentaţiei; apoi licitaţiile care se câştigă fără o concurenţă reală; numeroasele anexe la contractul de bază, care măresc preţurile; falşii proprietari de terenuri, care cumpără din timp loturile vizate de proiectul de construcţie, cu informaţii de la vârfurile ierarhiei, ca să le vândă apoi statului pentru realizarea drumului la preţ triplu.
Şi nu în ultimul rând materialele folosite, în cantităţi mai mici şi la calităţi mai proaste decât standardele contractuale. Pe scurt: corupţia.
“Aşa ajungem să construim puţin şi prost. O autostradă costă la noi de trei ori mai mult decât în Austria, o ţară muntoasă. Trebuie să scăpăm de stilul acesta mafiot”, explică Victor Constantinescu.

Cum a motivat Curtea Constituțională anularea alegerilor prezidențiale: „Statul are o responsabilitate de a preveni interferențe în procesul electoral”
Recomandări
Cum a motivat Curtea Constituțională anularea alegerilor prezidențiale: „Statul are o responsabilitate de a preveni interferențe în procesul electoral”

Traian a fost învins doar de americani

Puţină lume ştie că, până acum zece ani, cel mai bun drum din lume era considerat cel construit de împăratul Traian, cu 2.000 de ani în urmă, între Drobeta-Turnu Severin şi actuala localitate Sarmizegetusa, fosta capitală Ulpia Traiana.
“Cei aproximativ 200 de kilometri de drum au fost realizaţi în câteva luni, cu un efort material şi uman imens. Construcţia a fost atât de solidă, cu infrastructură de un metru adâncime, încât porţiuni mari sunt înglobate şi acum în drumul modern (Drumul European 70 – n.r.) dintre cele două localităţi. Această realizare a fost depăşită abia acum câţiva ani de americani, cu tehnologia de acum. Adică au realizat aceeaşi lungime de cale rutieră într-un timp mai scurt”, ne-a spus Victor Constantinescu. Menţionăm că romanii au construit, în total, 4.300 de kilometri de drumuri şi 25 de poduri în Dacia, în primii ani de ocupaţie.

Până în anul 2050, trebuie să avem 3.796 de kilometri de autostradă

Cu doar 700 de kilometri de autostrăzi, din care 100 au fost inauguraţi înainte de 1989, România se numără printre ţările de la coada clasamentului european, din perspectiva dezvoltării infrastructurii rutiere.
Conform angajamentelor internaţionale semnate de ţara noastră, până în anul 2030 trebuie să construim 2.833 de kilometri de autostradă, iar până în 2050, alţi 963 de kilometri. Adică peste 35 de ani ar trebui să avem 3.796 de kilometri de autostradă…

Klaus Iohannis, după anularea alegerilor prezidențiale: „Am primit semnale, la început doar telefonice, de la servicii, că anumite lucruri sunt ciudate”
Recomandări
Klaus Iohannis, după anularea alegerilor prezidențiale: „Am primit semnale, la început doar telefonice, de la servicii, că anumite lucruri sunt ciudate”

Săptămâna trecută, asfaltul românesc s-a făcut plastilină

Săptămâna trecută, CNADNR a restricţionat traficul rutier pentru maşinile cu tonaj mai mare de 7,5 tone în 15 judeţe ale ţării. Motivul: canicula a înmuiat asfaltul, iar tonajul mare vălureşte drumul.
Altfel spus, iarna se închid drumurile pentru că e zăpadă, vara se închid pentru că e căldură! “Asfaltul s-a făcut plastilină, iar drumurile au fost închise pentru a le proteja, conform legii. Acestea sunt cele mai bune măsuri care se pot lua în anumite condiţii bugetare. Sigur că anumite tehnologii conferă rezistenţă mult mai mare mixturii asfaltice, cum este armarea structurilor asfaltice groase, dar acestea costă bani mai mulţi”, ne-a explicat dr. ing. Constantinescu. Soluţia cea mai bună, net superioară mixturii asfaltice, dar şi mai scumpă, ar fi realizarea de drumuri betonate. Pe vremea lui Ceauşescu, România începuse să construiască asemenea căi rutiere.
“Dar au fost construite prost! România turna betonul la 22 sau 24 de centimetri, ca să facă economie, dar asemenea drumuri betonate se toarnă de la 40 de centimetri în sus, aşa cum s-au făcut pe vremea lui Hitler în Germania. Abia aşa ai structură rezistentă”, a adăugat Victor Constantinescu.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

CTP, după anularea prezidențialelor: „Nu e un dezastru și nu este vorba de căderea în anarhie”
Știrileprotv.ro
CTP, după anularea prezidențialelor: „Nu e un dezastru și nu este vorba de căderea în anarhie”
Elena Lasconi critică decizia CCR de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale: ”Aș fi câștigat! Se prăbușește economia, se distruge democrația, duceți țara în anarhie, ar fi trebui să...”
Viva.ro
Elena Lasconi critică decizia CCR de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale: ”Aș fi câștigat! Se prăbușește economia, se distruge democrația, duceți țara în anarhie, ar fi trebui să...”
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Libertateapentrufemei.ro
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Mesajul astrelor pentru zodii, 7 decembrie 2024. Racii trebuie să se desprindă de trecut
FANATIK.RO
Mesajul astrelor pentru zodii, 7 decembrie 2024. Racii trebuie să se desprindă de trecut
Donatella Versace, de nerecunoscut la 69 de ani. Cum arată acum designer-ul, după noile operații estetice. FOTO
Elle.ro
Donatella Versace, de nerecunoscut la 69 de ani. Cum arată acum designer-ul, după noile operații estetice. FOTO
Liderii partidelor de extremă-dreaptă reacționează dur după ce CCR a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale. Ce au declarat George Simion, Diana Șoșoacă și Anamaria Gavrilă
Unica.ro
Liderii partidelor de extremă-dreaptă reacționează dur după ce CCR a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale. Ce au declarat George Simion, Diana Șoșoacă și Anamaria Gavrilă
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Adrian Zuckerman, fost ambasador SUA: "Atacul împotriva României a fost mult mai adânc decât se ştie"
Observatornews.ro
Adrian Zuckerman, fost ambasador SUA: "Atacul împotriva României a fost mult mai adânc decât se ştie"
Horoscop 7 decembrie 2024. Vărsătorii se pot confrunta cu cele mai complicate variante de evoluție a unor parteneriate pe care se bazau
HOROSCOP
Horoscop 7 decembrie 2024. Vărsătorii se pot confrunta cu cele mai complicate variante de evoluție a unor parteneriate pe care se bazau

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI